Magdalena Șerban
Căminul cultural din Zam a găzduit o întrunire a reprezentanților din Agricultură cu fermierii din comună, posibili viitori beneficiari ai fondurilor europene, precum și alte persoane interesate de strategia agricolă dezvoltată la nivelul României.
Cu scop informativ
Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate la nivel național sub forma unei acțiuni de prezentare a Planului Național Strategic 2023 -2027, demersul fiind lansat în luna decembrie 2022, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Au fost dezbătute perspectivele oferite de actualul cadru de programare al Politicii Agricole Comune din perioada 2023-2027, măsurile de sprijin derulate prin APIA în acest an, submăsurile de finanțare viitoare derulate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), noutăți și probleme întîmpinate de lucrătorii terenurilor și crescătorii de animale din comuna noastră. La manifestare au participat agricultori, crescători de animale, producători și, bineînțeles, persoane interesate să-și deschidă o mică afacere de familie sau o micro-fermă. A fost detaliat Planul Național Strategic pentru perioada 2023-2027, cu lista de intervenții, fie că vorbim de plăți directe, intervenții sectoriale sau măsuri de investiții din fonduri europene. Urmează, din luna martie, depunerea declarațiilor pe suprafață la A.P.I.A. și anunțarea calendarului măsurilor de finanțare din fonduri europene (P.N.S. 2023-2027). Cred că o astfel de reuniune între specialiști și cei care activează în domeniu este de bun augur, făcând lumină în ceea ce privește diferite aspecte. E păcat ca cel care trudește atât să nu beneficieze de sprijin material. Mulți nu știu cum să-l obțină, deasta nu au făcut primul pas. Nu din cauză că nu ar vrea. Acum cred că s-au lămurit“, a declarat primarul din Zam, Sorin Nistor (foto). Reamintim că fermierii români şi agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro prin Planul Naţional Strategic 2023-2027, care a fost aprobat de Comisia Europeană, din care 9,78 de miliarde de euro sunt pe Pilonul I – Plăţi directe şi intervenţii sectoriale, iar 5,87 miliarde de euro pe Pilonul II – Dezvoltare rurală.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…