Caravana Salvital a ajuns şi la Băcia
Paramedicii de la Salvital au ajuns şi la Băcia, unde au reuşit să-I înveţe pe micuţi, dar nu numai, cum se acordă primul ajutor. La solicitarea Primăriei Băcia, a fost promovat proiectul Consiliului Judeţean şi al Asociaţiei Salvital Hunedoara, ÎNVAŢĂ. SALVEAZĂ O VIAŢĂ”. La eveniment au fost prezenţi, Costel Avram, administratorul public al judeţului, Petru Mărginean, directorul Salvital, Florin Alba, primarul comunei Băcia, cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale din Băcia.
Se ştie că un ajutor acordat corect în caz de urgenţă medicală face diferenţa între viaţă şi moarte. Astfel, elevii din Băcia au învăţat de la paramedicii Salvital că, cel mai mic gest de prim ajutor contează, dacă este făcut la timp şi corect.
Elevii au văzut cum trebuie să acţioneze atunci când cei din jur trec printr-o situaţie limită, apoi au exersat totul sub supravegherea salvatorilor. Copiii au urmărit cu atenţie explicaţiile salvatorilor şi manevrele de prim ajutor. Au fost elevi care au surprins plăcut paramedicii datorită interesului şi a cunoştinţelor. Sunt copii care visează să devină medici, fete care îşi doresc să devină asistente iar o astfel de lecţie deschisă le adânceşte dorinţa de cunoaştere. (A.Năstase)