Cardiologia Spitalului Județean de Urgență Deva, șanse la viață pentru pacienții hunedoreni
După cum se știe, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva are un compartiment funcțional destinat tratării pacienților cardiaci critici, noua unitate fiind o premieră pentru judeţul Hunedoara. La etajul al II-lea al spitalului funcționează Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), care este un compartiment de terapie intensivă, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara. Totul a fost posibil, ca investiție, cu banii alocați de Consiliul Județean Hunedoara.
Doar cu programare, în prezent
Secția Cardiologie beneficiază și de un angiograf ultra-modern, dar și de alte echipamente necesare monitorizării și tratării pacienților cu anumite patologii cardiace. Funcționează, de asemenea, un Laborator de Angiografie și Cateterism Cardiac, susține dr. Lucian Miron, directorul medical al unității sanitare din municipiul Deva.
Cardiologii coordonați de medicul Constantin Blaj au fost specializați pentru montarea stenturilor pentru inimă, astfel că, deja au fost efectuate mai multe intervenții de acest fel, în prezent sub coordonarea unor medici de la Timișoara. Pacienții sunt programați, deocamdată, pentru aceste intervenții. „Angiograful pe care-l avem ne permite diagnosticarea cardiopatiei ischemice, a stenozelor coronariene și a infarctului miocardic acut, precum și tratamentul acestor afecțiuni, respectiv dilatările de artere coronare sau montarea de stenturi”, a precizat dr. Constantin Blaj, șeful Secției Cardiologie a SJU Deva.
Vital
Compartimentul USTACC cu 10 paturi este găzduit într-un sector aflat în prelungirea Secției Cardiologie și este legat printr-un hol comun cu spațiul unde este amplasat angiograful, un echipament vital pentru realizarea de investigații și intervenții cardiologice de înaltă fidelitate.
„Acest compartiment este inima cardiologiei, fără acest compartiment nu ne putem desfășura activitatea corespunzător. Avem deja în Secția Cardiologie o unitate de terapie intensivă coronariană (UTIC), dar ea nu este dotată la nivelul acestui nou compartiment, USTACC. Datorită noilor dotări, pacienții vor fi mult mai bine monitorizați și stabilizați cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță”, a adăugat dr. Emil Stoica-Mariș, managerul SJU Deva. (A.N.)