Categories: Actualitate

Cardul naţional de sănătate îşi intră în drepturi

Perioada în care adeverinţa de asigurat va putea fi folosită în paralel cu cardul de sănătate a fost prelungită, deşi iniţial data limită a fost 1 februarie.
Conform unei hotărâri de Guvern adoptate ieri, cardul naţional de sănătate va deveni obligatoriu pentru asiguraţi din 1 mai, până atunci ambele documente rămânând valabile. Executivul a mai decis ca serviciile  pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală să se acorde fără a fi necesar cardul naţional de sănătate.
Tot ieri, Guvernul a soluţionat problema persoanelor care refuză folosirea documentului electronic din motive religioase. Acestea vor trebui să depună la casa de asigurări de sănătate, unde sunt luate în evidenţă, o declaraţie pe propria răspundere în care vor menţiona că refuză utilizarea cardului. Mai apoi, pot face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei care va fi valabilă trei luni şi va fi eliberată la solicitarea asiguratului.
În judeţul Hunedoara au fost distribuite prin poştă aproximativ 300.000 de carduri, iar 19.000 au fost returnate la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, de unde asiguraţii le pot ridica pe bază de buletin. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago