După o perioadă îndelungată în care s-a tot discutat despre informatizarea sistemului naţional de sănătate, vor fi făcuţi primii paşi în acest sens. Conform Ordinului CNAS nr. 329/2014, publicat în Monitorul Oficial, cardul naţional de asigurări de sănătate va fi testat în perioada următoare. Primii asiguraţi care vor primi cardul vor fi beneficiarii serviciilor medicale de dializă, mai exact bolnavii cu insuficienţă renală cronică cuprinşi în Programul naţional de suplinire a funcţiei renale.
Cum ajung cardurile de sănătate la pacienţi?
Cardurile naţionale vor fi distribuite de Casele de Asigurări de Sănătate din raza lor de competenţă. În cazul pacienţilor din judeţul nostru, distribuţia cardurilor se va face de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Predarea-primirea cardurilor între casele de asigurări de sănătate şi titularii acestora se va efectua pe baza unui proces-verbal semnat de ambele părţi.
După ce vor primi cardul, asiguraţii vor fi obligaţi să-l prezinte la fiecare înfăţişare la centrul de dializă unde îşi fac tratamentul. Eliberarea primului card va fi gratuită. În cazul pierderii sau deteriorării acestuia, se va depune o cerere de eliberare a unui duplicat la casa de asigurări de sănătate. Cheltuielile pentru eliberarea duplicatului vor fi suportate de către pacient.
Adeverinţa de asigurat rămâne valabilă până la primirea cardului
Furnizorii serviciilor medicale de dializă care optează pentru testarea cardului naţional de sănătate, vor depune la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) o cerere de adeziune. Aceştia vor urma o serie de proceduri care vor presupune compatibilizarea sistemelor informatice proprii cu sistemele informatice ale CNAS.
Pe plan naţional, noile documente vor putea fi folosite de către asiguraţi şi vor deveni obligatorii doar după ce se finalizează distribuirea acestora. Prin urmare, până la primirea cardului electronic, dovada calităţii de asigurat se va face, ca şi până acum, cu adeverinţa de asigurat eliberată de instituţiile în cauză.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…