Care este situaţia autostrăzii Orăştie-Sibiu?
Directorul adjunct de investiţii din cadrul Direcţiei Drumuri şi Poduri Craiova, Alin Goga, este cercetat disciplinar, contractul individual de muncă al acestuia fiind suspendat conform legii, după ce el a afirmat la o emisiune tv că autostrada Sibiu-Orăştie trebuie închisă şi reconstruită, nepermiţând circulaţia în condiţii de siguranţă.
Alin Goga a afirmat la finele lunii iulie, la un post tv naţional, că tronsonul de autostradă Sibiu-Orăştie ar trebui închis, în contextul în care circulaţia se desfăşoară în condiţii nesigure, iar singura soluţie rămâne reconstruirea sa. Asta, în condiţiile în care au existat proiectant, consultant, inclusiv sesizări cu privire la situaţia terenului, iar traseul s-a modificat cu câteva sute de metri pe o zonă unde se produc alunecări şi este cunoscut acest lucru. În acest sens, explica Alin Goga, o dovadă în plus a situaţiei terenului fiind DN7 şi magistrala feroviară 200, care au avut probleme dintotdeauna, în zona aceea, şi în permanenţă CNADNR şi CFR au efectuat reparaţii şi, cu toate acestea, alunecările tot se produc.
În replică, CNADNR a comunicat că a identificat mai multe probleme la lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăştie, precizând că de „slaba calitate a lucrărilor“ este vinovat constructorul italian Salini Impregilo şi că acesta trebuie să remedieze problemele, deoarece tronsonul de autostradă riscă să fie acoperit de alunecări de teren. Astfel, la doar opt luni de la inaugurare, pe cei 22 de kilometri ai tronsonului dintre Cunţa şi Sălişte, terasamentul „stă să o ia la vale“, o placă de beton s-a spart deja, iar ţevile de scurgere sunt îndoite. Autostrada este în garanţie timp de patru ani, astfel că lucrările de remediere vor fi executate pe riscul şi cheltuiala antreprenorului.
La rândul său, compania italiană Salini-Impregilo SpA a informat că realizează o serie de expertize tehnice în zonele cu probleme. Până în momentul de faţă, CNADNR SA, însă, nu a primit nici o informaţie oficială cu privire la investigaţiile, testele şi concluziile acestor expertize. La sfârşitul acestei săptămâni, este programată, de comun acord, o şedinţă tehnică, în cadrul căreia se aşteaptă ca antreprenorul să prezinte aceste detalii pentru defectele din zona km 60+660, inclusiv soluţia tehnică de remediere, dat fiind faptul că şedinţa a fost solicitată de către antreprenor, susţine CNADNR.