Politica si administratie

Carmen Hărău: „Să ne cunoaştem eroii!“

Constantin Popescu

Campania Organizaţiei Femeilor Liberale din judeţul Hunedoara „Să ne cunoaştem eroii!“ a fost lansată joi în cadrul întâlnirii organizată de Partidul Naţional Liberal din municipiul Hunedoara.

Constatând golurile uriaşe în cunoaşterea publică în ceea ce priveşte sacrificiile făcute de personalităţi locale şi naţionale pentru România acestei vremi, doamnele liberale vor derula acţiuni ample pe această temă: emisiuni radio-tv, articole de profil în mass-media locală şi centrală, simpozioane tematice cu participarea unor categorii de vârstă ţintă, spectacole de teatru, poezie şi cântece patriotice, promovarea şi susţinerea financiară a publicării unor lucrări ştiinţifice şi/sau jurnalistice care să aibă în centrul atenţiei personalităţi naţionale şi locale de referinţă în istoria României moderne.
Consultantul ştiinţific al acţiunii este reputatul istoric, cercetător prof. dr. Ioachim Lazăr. Suportul mediatic este asigurat de televiziunea InfoHd şi publicaţia on-line şi print Replica-InfoHd. Susţinerea financiară este asigurată prin donaţii efectuate de membri ai Partidului Naţional Liberal.
Iniţiatoarea campaniei, preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale din judeţul Hunedoara, Carmen Hărău, a declarat: “Ca senator liberal vă invit pe toţi aceia care apreciaţi importanţa demersului nostru să vă alăturaţi pentru a construi împreună, fără limită de timp, o platformă de educaţie istorică şi patriotică. România în care noi trăim a fost construită şi păstrată prin sacrificiul unor înaintaşi despre care românii ştiu foarte puţin. Adevărata istorie, ascunsă publicului larg în perioada comunistă, trebuie adusă în faţa românilor ca bază pentru consolidarea responsabilităţii faţă de modul în care, la rândul nostru, vom preda România spre generaţiile viitoare!”

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Eroii de astăzi sunt cei care luptă pentru dreptate împotriva interlopilor cu legitimație de la stat .

    Regele Dreptății „”„

  • Primare de Soimus, n-are oamenii curent de 3 zile in comuna, mangalita obeza ce esti !!! Nu se poate lua legatura cu broscarii de la ENEL !!!

    Apa este, ca e neaua mare.

    P.S. Vili Rupa, taci draq de rahat bolnav, para-ti bine ca nu te-au inchis astia.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

48 de minute ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

52 de minute ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

55 de minute ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

55 de minute ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o oră ago

Înșelătoria „Curierul” face tot mai multe victime

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că pri­mește tot mai multe notificări, mesaje și…

o oră ago