Categories: Comunitate

CARP Hunedoara, încă o speranţă împlinită

De puţin timp, un nou microbuz, de 8+1 locuri, modern şi confortabil, este pus în slujba membrilor CARP Speranţa Hunedoara, la tarife modice.

Transportul membrilor

“În urma Adunării Generale, am considerat că este absolut necesară achiziţionarea unui microbuz, care să ne ajute în activităţile noastre, excursii, transportul membrilor la centrul propriu de tratament, deplasarea în vederea susţinerii asistenţei medicale cu personalul propriu, calificat. Nu ne-au scos banii din casă, să cheltuim 25.000 de euro pe o maşină nouă, dar varianta aleasă (second-hand) s-a dovedit cea mai bună. Mai avem încă unul, tot second, achiziţionat în urmă cu peste un an, de care suntem foarte mulţumiţi. Astfel, putem realiza tratamente ambulatorii la domiciliu, pentru că nu toţi membrii sunt din Hunedoara, avem înscrişi şi din localităţile limitrofe. Tocmai din acest motiv, căutăm să fim echidistanţi şi să oferim tuturor, aceleaşi şanse şi facilităţi. Urmează să stabilim un program (o dată, sau de două ori/săptămână), când vom merge în teritoriu, pentru aceste servicii medicale. Ba mai mult, pot fi cazuri când membrii îşi doresc să ajungă la Baia Sărată, spre exemplu. De ce să plătească mai mult, apelând la transportul în comun şi să fie nevoiţi să suporte întârzieri şi îmbulzeală? Totodată, poate interveni un deces, iar familia ne poate solicita sprijinul pentru transport. Cert este că ne va fi util în orice situaţie”, a declarat Ovidiu Morariu, preşedintele CARP Speranţa Hunedoara. Tot la CARP Speranţa Hunedoara, a fost dotat în totalitate cabinetul stomatologic destinat membrilor. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago