Carpatcement, jumătate de milion de euro la bugetele locale
Fabrica de ciment de la Chişcădaga este un important contribuitor la bugetul local al comunelor Băiţa şi Şoimuş. Potrivit reprezentanţilor Carpatcement, suma care a ajuns în bugetul celor două comune în acest an este de jumătate de milion de euro.
„În anul 2015, Carpatcement a plătit taxe şi impozite către bugetele locale ale comunelor Băiţa şi Şoimuş în valoare de 500.000 de euro. Prin acest lucru se vede care este rolul companiei la dezvoltarea localităţilor în care îşi desfăşoară activitatea, fiind unul dintre principalii contribuitori la bugetele locale ale acestora”, a afirmat Bogdan Arnăutu, director de comunicare al firmei Carpatcement Holding SA. Acesta a mai spus că în ultimii ani, la fabrica de la Chişcădaga au fost făcute investiţii consistente în retehnologizare, lucru care a dus la reducerea poluării. Totodată, la Carpatcement se organizează cursuri de instruire profesională, majoritatea ucenicilor fiind din localităţile din zonă. Scopul pregătirii profesionale a acestora este de a-i angaja la fabrica de ciment. (N.Bumbac)