Categories: Actualitate

Cârpeli de dreapta

Volodia Macovei

Vorbeam ieri de duşul rece provocat de rezultatele umilitoare ale formaţiunilor de dreapta din România la alegerile europarlamentare din 25 mai. Un duş rece care ar fi trebuit să-i trezească pe liderii acestor formaţiuni, să-i spele de orgoliu şi aroganţă şi să-i aducă la aceeaşi masă pentru realizarea unui proiect comun. Dar pare să nu fie aşa, aceşti lideri trecând la operaţiunea de uscare, fiecare lângă soba lui.
E adevărat că, chinuit şi schimonosit, se pune pe tava informaţiilor publice un posibil interes al PNL şi PDL de a încropi, cumva, un proiect politic comun. Dar, de la informaţiile publice de suprafaţă, la realitate e mare distanţă. Deocamdată, la prima mână, conducerea PDL a dat verde pornirii negocierilor cu PNL. În partea cealaltă, PNL s-ar arăta dispus să participe la aceste discuţii dar, datorită seismului intern, lucrurile nu sunt deloc clare. O parte din liberali, în frunte cu Orban, au solicitat întreruperea negocierilor cu PDL (neîncepute!), până la clarificare, în plan intern, a tuturor lucrurilor legate de aceste discuţii, în principal referitor la condiţiile de „lipire”, probabil şi legat de candidatura la preşedinţie şi tot aşa.
Mai mult, negocierile între PDL şi PNL sunt sortite eşecului, în condiţiile în care liberalii au dezastru în bucătăria internă, în condiţiile în care pentru şefia partidului s-ar bate Klaus Iohannis cu teribilistul Ioan Ghişe. Pas de-i poţi pricepe!
Interesant şi periculos este faptul că Forţa Civică, cu Mihai Răzvan Ungureanu, e ţinută cam în linia a doua, deşi ar consolida noua construcţie, iar PMP-ul este luat în râs, cu declaraţii de genul „au alte treburi, se omoară între ei”. Or, cu un amărât de 27 la sută, instabil, de altfel, cu partide de dreapta puse în colţ, pe coji de nucă, reconstrucţia dreptei româneşti ajunge să fie utopie. „Dreptacii” ar trebui să ia în seamă faptul că 37,6 la sută din stânga pot creşte, cu ceva muncă de atragere a „piticilor” şi, chiar şi fără acest efort, poate fi îmbunătăţit rezultatul, în varianta unei participări mai consistente la vot la o bătălie unde dreapta rămâne năucă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

5 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

5 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

5 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

5 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

5 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

6 ore ago