„Editura TREI a fost înfiinţată în anul 1994, la iniţiativa renumitului profesor Vasile Dem. Zamfirescu, autorul unor importante lucrări de psihanaliză, domeniu ignorat înainte de 1990. Pe lângă lucrări de psihologie academică, psihologie practică, eseu, editura publică şi literatură de ficţiune. Ulterior, registrul tematic a devenit mai divers, răspunzând cerinţelor unui public tot mai larg. Din anul 2007, TREI a devenit un grup editorial care include şi alte două edituri: Pandora M, ce publică „Funky Fiction”: o literatură contemporană cu şi despre atitudini rebele, nonconformiste, provocatoare şi lifestyle: cărţi care prezintă sugestii de organizare a timpului liber şi viaţa cotidiană, arta culinară, amenajări interioare, întreţinere corporală etc. Tuturor iubitorilor de lectură ce vor vizita standul pus la dispoziţie, Grupul Editorial TREI le va oferi cărţi cu o reducere substanţială de preţ”, spune Ioan Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene. (M.Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Insusi Vasile Dem. Zamfirescu a declarat public ca initiativa acestei edituri a apartinut asociatului sau, Silviu Dragomir, care ii era student la filosofie pe atunci, si nu dumnealui.