În anul 2004, sub denumirea de Casa de Ajutor a Salariaţilor Municipiul Hunedoara absoarbe prin fuziune C.A.R. a Întreprinderii de Gospodărire Locală, în anul 2008 absoarbe prin fuziune C.A.R. Spital Hunedoara şi la iniţiativa membrilor îşi modifică denumirea în C.A.R. Dacia. Acest lucru s-a realizat pentru consolidarea Casei de ajutor reciproc, rezultând o puternică instituţie care să poată satisface necesităţile membrilor săi.
Pe toată această perioadă, Casa a beneficiat de sprijin efectiv din partea U.T.C.A.R. Hunedoara, instituţie care a imprimat un management modern în activitatea tuturor caselor de ajutor reciproc din judeţ.
Condiţii optime de deservire a membrilor
Casa dispune de un sediu modern în Hunedoara, strada Avram Iancu nr.1, bloc 136, parter şi de o agenţie situată într-un imobil al spitalului Dr. Alexandru Simionescu, strada Victoriei nr. 14. Odată cu modernizarea sediului în care îşi desfăşoară activitatea, s-a asigurat şi protecţia valorilor materiale şi băneşti prin montarea de sisteme de supraveghere video şi de alarmare, monitorizate de o firmă specializată.
Casa deserveşte în prezent un număr de peste 2.500 de membri, salariaţi din învăţământ, sănătate, administraţia financiară, alte instituţii şi firme private din localitate.
Administrarea fondurilor şi servicii oferite membrilor
Serviciile oferite în condiţii avantajoase de instituţia noastră sunt cele de economisire prin intermediul fondului social, precum şi de creditare prin intermediul împrumuturilor care vin în sprijinul celor cu necesităţi financiare. Pe această cale, aşa cum este recunoaşterea unanimă, se contribuie efectiv la soluţionarea problemelor celor care simt efectele crizei financiare prelungite care a marcat ultimul deceniu. C.A.R. Dacia vine în ajutorul membrilor săi, acordând urmaşilor membrilor decedaţi un ajutor în caz de deces în sumă de 1.600 lei în funcţie de vechimea membrului şi de fondul social deţinut. Ea acordă în prezent împrumuturi tradiţionale, practicate cu succes de peste 40 de ani, tip de împrumut care se bucură de popularitatea câştigată cu mulţi ani în urmă. Manifestând interes faţă de nevoile oamenilor, s-au implementat noi tipuri de împrumuturi care vin să acopere în special necesitatea de lichidităţi pentru perioade mai scurte de timp. Pe parcursul anului 2014 au fost acordate împrumuturi promoţionale cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun, precum şi împrumuturi de concediu. Operativitatea cu care este acordată această gamă de împrumuturi, precum şi dobânda scăzută practicată este motivul pentru care au cunoscut un real succes.
Rezultatele unui management profesionist
Pe parcursul anului 2014, C.A.R. Dacia a acordat membrilor săi un număr de 1.690 împrumuturi, în valoare de 5.677.139 lei.
Protecţia fondului social a fost asigurată prin bonificarea acestuia cu o dobândă anuală neimpozabilă aferentă anului 2014 în medie de 7,7 la sută, astfel încât cei care au economisit bani cu ajutorul Casei de Ajutor Reciproc Dacia au făcut o investiţie profitabilă. Sporit şi prin dobânda bonificată, fondul social al membrilor la sfârşitul anului 2014 avea valoarea de 7.504.120 lei, constituind principala sursă de finanţare a împrumuturilor, alături de capitalul propriu al C.A.R. Dacia, care la finele anului trecut a fost de 1.403.163 lei.
Interesul conducerii instituţiei pentru asigurarea rezervelor de lichidităţi face ca în prezent cererile de împrumut să fie onorate în cel mai scurt timp.
Consiliul director al Casei, precum şi colaboratorii obşteşti sunt persoane alese din rândul membrilor, preocupate de întrajutorarea semenilor lor. Activitatea Casei este asigurată de personal bine pregătit, specializat prin cursuri de perfecţionare profesională organizate în colaborare cu Institutul Bancar Român, precum şi prin cursuri organizate anual de U.T.C.A.R., astfel încât serviciile oferite membrilor să fie de calitate, iar salariaţii să poată în mod competent şi profesional să ofere consultanţă şi sprijin în întocmirea documentaţiei necesare contractării împrumuturilor.
Privind spre viitor şi luând în considerare propunerile venite de la membri, C.A.R. Dacia va organiza grupe speciale pentru membrii minori, contribuind astfel la educarea acestora în spiritul apartenenţei la grup, al consolidării spiritului de economisire.
Chiar şi numai lecturarea celor prezentate mai sus constituie argumente suficiente pentru a aprecia evoluţia continuu ascendentă a C.A.R. Dacia Hunedoara, calitatea profesională a serviciilor oferite, maniera optimă de onorare a solicitărilor membrilor, argumente suficiente pentru oricine de a deveni membru al acestei instituţii financiare nebancare.
Adrian Trocaru, director economic
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…