Categories: ActualitateFlash

Casa de Cultură Deva intră în renovare şi-l pierde pe drum pe Drăgan Muntean

Casa de Cultură din Deva sau Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, cum i se spune acum, va intra în reabilitare, dar în acelaşi timp, îşi va schimba şi denumirea.
Renovarea clădirii este binevenită, având în vedere faptul că de la darea ei în folosinţă, în urmă cu aproape 40 de ani, nu s-a mai făcut acest lucru. Investiţia este una importantă, în valoare de 30 de milioane de lei şi se va reabilita aproape totul, de la faţadă, la instalaţiile electrice şi de termoficare, toate spaţiile interioare. Primarul Petru Mărginean susţine că investiţia este absolut necesară, mai ales că imobilul se află în centrul municipiului şi nu prea se încadrează cu fântâna arteziană muzicală, în primul rând. Pe de altă parte, trebuie găsită o nouă denumire, propunerea făcută de directorul adjunct, Alexandru Gruian, de Centrul Cultural D”ARTE, nefiind acceptată de cei de la Direcţia de Cultură. În aceste condiţii, aleşii deveni au votat pentru o nouă denumire, aceea de Centrul Cultural Deva. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • peste tot in lume se numesc ,,case de cultura"....si nu le e rusine,pt ca nu au frustrai ca romanii....

  • Doar la romani se poate intampla asa ceva,parca le este rusine cu marile valori pe care le-a dat tarisoara asta,asa micuta cum este ea. Vreau sa va spun un singur lucru,indiferent daca vreo institutie din acest jud.va purta sau nu,numele interpretului Dragan Muntean,prin ceea ce el a facut va ramane mereu in inimile oamenilor si cu siguranta numele lui nu se va uita,lucru ce nu as putea spune despre "domnii politicieni",de a caror nume cu siguranta nu isi va mai aminti nimeni peste cativa ani.

  • rusine Deva!in aproape orice loc din lume , aceste institutii poarta numele cuiva!
    oare va impune FMI sau UE sa schimbati acest frumos nume a marelui interpret?oare credeti ca cine i-a pus acum vreo 10 ani numele casei de cultura devene, i-a pus degeaba?Cum puteti sa stergeti praful si sa dati cu matura peste o asemenea personalitate a Romaniei?sau la voi e mai tare La Centru Cultural D'Arte, decat Casa de Cultura Dragan Munteanu?Cat de inculti puteti fii voi daca schimbati acest nume !?Rog prefectul Molt sa i-a atitudine!si spuneti cand se incepe renovarea, nu ne mai tromboniti ca prin 2014 , etc.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago