Casa de Sănătate, peste 1 miliard de lei pentru servicii medicale
Un lucru este sigur. Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara face tot posibilul ca pacienții din județ să beneficieze de servicii medicale gratuite.
Prea puțini medici de familie
Ieri, într-o conferință de presă, Adrian David (foto), directorul general al CJAS Hunedoara a declarat că, dacă vreun pacient nu este servit prompt, în maximum cinci zile, de către un furnizor de servicii medicale aflat în contract cu Casa, atunci el trebuie să sesizeze acest lucru. „Pacientul trebuie să ne sesizeze dacă acest lucru nu se întâmplă.
Încurajez pacienții, mă deschid față de ei și le spun să vină să îmi spună ce probleme au. Ziceți-mi dacă sunteți tratați incorect, spuneți-mi dacă prea mult, până sunteți programat! Umblăm toată ziua prin comune și orașe, vorbim cu medicii de familie, cu cei de la spitale, discutăm cu furnizorii de servicii, totul pentru a depista situațiile problemă. Refuzul de acordare de servicii medicale înseamnă ieșire din contractul cu Casa”, a declarat Adrian David, directorul general al CJAS Hunedoara. David susține că cea mai mare problemă rămâne lipsa medicilor de familie din județ. Hunedorenii ar trebui să aibă 323 de medici de familie, dar sunt doar 194. În ultimii patru ani, au ieșit la pensie 52 de medici de familie și au venit doar doi. O altă informație extrem de importantă furnizată de Adrian David este că, în 2022, Casa de Asigurări Hunedoara a plătit peste un miliard de lei pe servicii medicale. (S.P.)