Categories: Actualitate

Casa studenţeascã aşteaptã banii

Dana Istudor

 Construirea noii Case de Cultură a Studenţilor din Petroşani a demarat cu aproape 17 ani în urmă, în toamna anului 1992.
Potrivit planului de construcţie, la momentul dării în folosinţă, clădirea urma să dispună printre altele, de o sală de spectacole cu 485 de locuri, o discotecă, un restaurant, 12 garsoniere pentru invitaţi, săli de repetiţie pentru formaţiile artistice, precum şi numeroase alte anexe. Cât timp au fost bani, lucrările au mers mai departe, dar odată cu venirea anului 2006, Autoritatea Naţională pentru Tineret a decis să sisteze furnizarea fondurilor necesare pentru încheierea lucrărilor. Odată cu retragerea constructorilor de pe şantier, clădirea a rămas de izbelişte şi a devenit raiul pe pământ pentru oamenii fără adăpost, pentru copiii străzii sau pentru căutătorii de materiale de construcţie. Din acest motiv, conducerea CCS Petroşani a solicitat în repetate rânduri ajutorul organelor de poliţie pentru a-i îndepărta pe „vandali“ şi în final, s-a decis să facă demersurile necesare pe lângă ANT, pentru a demara lucrările de conservare a clădirii, banii necesari în acest sens fiind furnizaţi de către ANT.

Se degradează pe zi ce trece
Până în prezent, clădirea care ar fi putut adăposti cea mai modernă casă studenţească din România, a înghiţit peste 30 de miliarde de lei vechi, la o valoare nereactualizată. Pentru finalizarea lucrărilor şi darea în folosinţă ar fi nevoie însă, de alte aproximativ 100 de miliarde de lei vechi, bani pe care ANT a renunţat să-i mai repartizeze de la bugetul de stat. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost găsiţi banii necesari finalizării lucrărilor, imobilul ar fi creat alte probleme, tot de natură financiară. Astfel, lunar, numai costurile de întreţinere ar fi depăşit valoarea de 65 de milioane de lei. Din păcate, imensa clădire din beton, singura construcţie demarată în municipiul Petroşani cu fonduri guvernamentale după anul 1990, zace în conservare şi se degradează pe zi ce trece. Subsolul este inundat, pe pereţii interiori se scurge apa, iar geamurile sparte de către „trecători“ sunt tot mai numeroase. Totuşi, responsabilii Casei de Cultură a Studenţilor speră că vor obţine noi sume de bani, necesari reluării lucrărilor. „Sperăm să obţinem bani, pentru că ne dorim să realizăm în acest an efectuarea hidroizolaţiei terasei sau a faţadei, pentru a scăpa măcar de infiltraţiile apei pluviale“, a precizat Dan Murgulescu, director coordonator CCS Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

22 de ore ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago