O companie de jocuri de noroc din Ontario, Canada, a folosit imagini cu Castelul Corvinilor din Hunedoara pe un bilet pe care erau enumerate mai multe premii.
În schimbul a 5 dolari, jucătorii puteau câştiga sume de bani cu care îşi puteau achiziţiona unul din premiile respective, care constau în diverse obiecte preţioase cum ar fi vase de croazieră, maşini, printre care şi Castelul Corvinilor. Informaţia a ajuns la nivelul administraţiei Castelului de la un hunedorean care avea prieteni stabiliţi în Canada şi au văzut respectivele bilete de loterie.
„Am vorbit la departamentul juridic din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara pentru a vedea ce măsuri putem lua în acest caz. Castelul Corvinilor este marcă înregistrată la OSIM de către cei de la Primărie. Am ajuns la un anumit nivel, astfel încât nu mai putem permite oricărei firme să-şi facă reclamă folosind imaginea Castelului”, ne-a declarat Dan Bera, administratorul Castelului Corvinilor. Pe lângă aceste lucruri, reprezentantul Castelului a mai adăugat, că nu astfel de întâmplări sunt cele care îi preocupă în mod special. Problemele cele mai arzătoare sunt legate de suportul financiar de care au nevoie pentru restaurarea monumentului arhitectonic. Doar Primăria municipiului a alocat bani pentru a putea fi reparată o parte a acoperişului, în rest nu au primit nici un fel de finanţare din partea altor instituţii.
Conform datelor înregistrate de către cei de la Castelul Hunedoara, în luna iulie a acestui an au avut un număr de aproximativ 30.000 de turişti, iar pentru luna august se aşteaptă la 50.000 de vizitatori.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…