ComunitateFlash

Cât durează montarea unor apometre?

Cristina Ghenea

Locuitorii cartierului OM, din municipiul Hunedoara, sunt nemulţumiţi de lucrările începute, dar neterminate, de lângă locuinţele lor. Este vorba de lucrările de montare a apometrelor la reţeaua de apă, incluse în programul ISPA, iar ce doresc oamenii să ştie este când vor fi astupate gropile săpate încă din luna martie şi de ce se munceşte într-un ritm atât de lent.
 

Un adevărat mister, chiar şi pentru asociaţie
Preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 12, Moga Băiuţ, spune că nu trece nici o săptămână fără ca locatarii blocurilor din zona OM-ul mic să nu bată la uşa asociaţiei, pentru a primi lămuriri în ceea ce priveşte această problemă. Ar da răspunsuri fiecăruia, însă se află în aceeaşi situaţie – este nemulţumit de faptul că muncitorii vin foarte rar în această zonă, iar când vin, nimeni nu îi dă nici o lămurire. „Anul trecut, asociaţia a fost înştiinţată de faptul că pe mai multe străzi din acest cartier, printre care şi bulevardul 1848, strada Spiru Haret şi strada Gheorghe Doja, vor începe lucrări necesare pentru montarea apometrelor. În luna martie, muncitorii au venit şi au început lucrul, iar până acum, au montat doar cinci apometre, însă nici una dintre aceste lucrări nu a fost dusă până la capăt. Gropile sunt neastupate, iar muncitorii nu au mai venit de ceva vreme. Dacă a trecut atâta timp pentru doar cinci apometre şi nici astea nu-s gata, atunci, cât va dura pentru toate cele 62 de blocuri?”, se întreabă Moga Băiuţ.

Cum se scuză constructorul
Ştefan Gerdanovici, inginer şef în cadrul SC Hidroconstrucţia SA, firma care se ocupă de montarea apometrelor, spune că nu există nici un motiv pentru care locatarii să fie îngrijoraţi pentru prelungirea termenului limită de finalizare. „Pe străzile respective, reţeaua de apă este foarte adânc poziţionată, mai precis, cu mult sub limita de îngheţ, ceea ce nu este un lucru normal. De aceea, s-a constatat că este necesară montarea unor prelungiri ale căminelor, iar pentru că acesta nu este un lucru obişnuit, a durat mai mult timp până ne-au sosit materialele necesare”, a explicat acesta.
Reprezentantul firmei Hidroconstrucţia a precizat că în curând, lucrările se vor derula în ritmul prevăzut şi că timpul pierdut va fi recuperat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura