Categories: Actualitate

Cât vor sta în puşcărie Ovidiu Hada şi Robert Dan?

Natalia Bumbac

Foştii edili, Ovidiu Hada (foto stânga) şi Robert Dan (foto dreapta), au aflat sentinţa definitivă din al doilea dosar în care au fost judecaţi pentru infracţiuni săvârşite în perioada în care se aflau în fruntea Primăriei Hunedoara, din închisoare. Acolo unde execută pedeapsa primită în primul dosar care a avut acelaşi obiect. Singura întrebare care apare acum este câţi ani vor sta în spatele gratiilor cei doi? Din moment ce sentinţa definitivă din al doilea dosar a fost pronunţată după mai bine de un an de când a fost dată prima, iar faptele au fost săvârşite în aceeaşi perioadă de timp.

Pedepsele au fost contopite
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, instanţă care a judecat fondul din ambele dosare, pedepsele au fost contopite. În sensul în care, atunci când Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa din al doilea dosar, cea din primul era definitivă şi pusă în executare. Astfel, judecătorul a constatat că faptele au fost concurente, adică au fost săvârşite în aceeaşi perioadă, stabilind contopirea pedepselor.
„În urma contopirii pedepselor din cele două dosare, Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit ca în final, inculpaţii Ovidiu Hada şi Robert Dan să execute pedeapsa de cinci ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor de a fi aleşi în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat”, se arăta în comunicatul transmis de Curtea de Apel Alba Iulia, din 11 decembrie 2013, atunci când a fost dată sentinţa din al doilea dosar. Decizie care a fost menţinută odată cu soluţionarea apelului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa din 7 mai 2015. Aceeaşi hotărâre s-a luat şi în privinţa celor doi foşti angajaţi ai Primăriei Hunedoara, Ioan Ţiplea şi Daniela Căpâlnă, judecaţi în aceleaşi dosare, care au de executat în final tot cinci ani de închisoare şi 10 ani interzicerea anumitor drepturi civile.

Viceprimarul mai are o condamnare
Totuşi, o situaţie aparte are fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Robert Dan, care mai are o condamnare de trei ani închisoare dintr-un al treilea dosar. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, pentru cea de-a treia condamnare nu s-a dispus contopirea pedepsei cu celelalte două. Acest lucru ar putea fi cerut în instanţă, pe cale separată, de către fostul viceprimar, iar judecătorii vor decide dacă i se va admite sau nu cererea. Solicitarea ar trebui depusă înainte de expirarea anilor pentru care Robert Dan a fost trimis în spatele gratiilor.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • ce lege grozava,faci cite magarii vrei,primesti o suta de sentinte si executi una

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

19 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

20 de ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

20 de ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

20 de ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

20 de ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

20 de ore ago