Categories: ActualitateFlash

Catedrala ortodoxã din Ghelari a fost resfinţitã

Ieri, a avut loc ceremonialul de resfinţire a catedralei ortodoxe din comuna Ghelari. Resfinţirea a fost necesară, deoarece cunoscuta biserică din Ghelari a fost supusă unor lucrări de consolidare şi de reparaţii, edificiul de cult fiind afectat, în timp, de prăbuşirea galeriilor de mină care trec pe sub fundaţia acestuia. De menţionat că lucrările de consolidare au început în urmă cu 24 de ani, ele fiind finalizate doar în acest an.

Mitropolitul Ardealului şi nouă episcopi

„Lucrările de refacere a fundaţiei, zidurilor şi picturii au început în anul 1986. Din cauza surpărilor care au apărut în galeriile de mină care trec pe sub biserică, a fost nevoie să se injecteze ciment în fundaţie. De asemenea, crăpăturile apărute în ziduri au fost injectate cu o răşină specială, iar pictura a fost refăcută acolo unde au existat fisuri în pereţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Mircea Mihuleţ.

La ceremonialul religios de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ au participat Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, împreună cu alţi opt episcopi şi mai mulţi preoţi şi diaconi. De asemenea, au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, parlamentari de Hunedoara, numeroşi locuitori din comună şi din localităţile învecinate. Slujba, care a început dimineaţa, a fost urmată de Sfânta Liturghie.

S-a finalizat în 34 de ani

Dimensiunile bisericii sunt impresionante, cu o latură mare de 47 de metri lungime şi o lăţime de 21 de metri. Cele şapte turle ale catedralei se ridică până la o înălţime de 47 de metri.

Construcţia edificiului a fost începută în septembrie 1939, sub îndrumarea părintelui Nerva Florea. Ca să poată aduna banii necesari pentru ridicarea bisericii, Corul mixt „Muncă şi Lumină“ şi fanfara Exploatării Miniere Ghelari au făcut, în anul 1940, un periplu prin ţară. Cinci ani mai târziu, zidurile bisericii erau înălţate cu trei metri. Apoi, vreme de 10 ani, lucrările au stagnat, din cauza prigoanei comuniste, căreia i-a căzut victimă şi preotul Nerva.

Construcţia catedralei s-a încheiat în anul 1960, materialele fiind aduse cu trenul, până la poalele dealului pe care este aşezat satul Ghelari. Apoi, materialele au fost cărate cu boii şi cu un funicular construit special, până în apropierea bisericii. Pictarea lăcaşului de cult a durat şapte ani, lucrarea fiind executată de cinci pictori, coordonaţi de Constantin Niţulescu. Pictura acoperă 4.000 de metri pă-traţi, fresca fiind realizată în stilul „buno fresco“. Iconostasul este poleit cu aur, la fel ca şi icoanele, pentru această operaţiune folosindu-se patru kilograme din preţiosul metal.

Prima sfinţire a Catedralei din Ghelari a avut loc pe 4 noiembrie 1973.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago