Reportaj

Reportaj

Ioan Timis a fost condus pe ultimul drum

Vineri, la Haţeg, sute de persoane şi-au luat rămas bun de la deputatul Ioan Timiş, care a decedat pe 14 august într-o clinică din Londra. Deşi suferea de mai mulţi ani de o boală necruţătoare, parlamentarul a avut până în ultima clipă speranţa că Dumnezeu îl va ajuta să meargă mai departe, să-şi ducă la îndeplinire menirea cu care a venit pe lume, aceea de a-i ajuta pe semeni. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa şi inima lui a încetat să bată mai devreme cu o lună să împlinească 59 de ani.

Citește mai mult
FlashReportaj

Diplomatul inginer este un mincinos sadea

Totul a pornit de la un anunţ într-un săptămânal de mică publicitate, care suna în felul următor: „Aveţi probleme cu banii? Noi vă putem ajuta. Special pentru dumneavoastră, avem soluţii de creditare, cu ipotecă, de nevoi personale sau de refinanţare a unor credite pe care le aveţi deja contractate. Dacă doriţi ca problemele financiare să ia sfârşit, nu ezitaţi să ne contactaţi”.

Citește mai mult
FlashReportaj

Unui devean i s-a ridicat statuie în faþa firmei

Dacă până acum, cei care se speteau muncind erau mai tot timpul ţinta ironiilor venite din partea colegilor, care considerau că nimeni nu-ţi ridică statuie dacă munceşti mai mult decât ţi se cere, iată că, „Europa FM îţi ridică statuie” demontează această atitudine. Marţi, 4 mai, Europa FM a dezvelit la Cluj Napoca statuia celui de-al doilea „Erou în muncă” dintre cei mai harnici cinci români. Cel care a fost surprins să vadă o statuie cu propriul chip, în faţa firmei la care lucrează, a fost Cristian Laza (foto în stânga), devean get-beget, stabilit cu familia, în Cluj, din 2006.

Citește mai mult
FlashReportaj

„Enduro Panorama” la Ghelari

Încurajaţi de succesul din 2009 (competiţie caracterizată ca una dintre cele mai bune din ţară), membrii Clubului Moto Haita Deva anunţă organizarea celei de-a doua ediţii a „Enduro Panorama”, care se desfăşoară în perioada 30 aprilie – 2 mai 2010. Campionii europeni de enduro vin să lupte cu Munţii Poiana Ruscăi, într-o „prietenească”, anunţată a fi evenimentul moto al anului în judeţul Hunedoara.

Citește mai mult
Reportaj

Poveste de Paºti la Bãcia

Ce mediu mai propice pentru a scrie o poveste adevărată despre un Paşti tradiţional, cu bucate ca pe vremea bunicii, decât la ţară, într-o casă mare şi frumoasă, cu mulţi copii şi părinţi adevăraţi, cum rar ţi-e dat să vezi în vremurile noastre. Unde în altă parte poţi simţi, cu fiecare părticică din tine, cum omul îşi vine în simţiri şi natura învie, ca un miracol, aşa cum a Înviat Hristos?

Citește mai mult
Reportaj

„Judeţul Hunedoara are resurse majore pentru turismul balnear şi cultural”

Prima zi a Târgului de turism al României a marcat un succes pentru reprezentanţii judeţului Hunedoara. Standul amenajat de Compania judeţeană de turism Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean, a fost apreciat de ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea. Aceasta a fost servită cu ţuică din căţui dacice şi invitată să inaugureze Cartea de onoare a Companiei de turism.

Citește mai mult
FlashReportaj

FABRICA DE APE MINERALE BOHOLT

Noua fabrică de ape minerale de la Boholt, o adevărată bijuterie tehnologică, în care Grupul Quasar a investit cinci milioane de euro, va începe să producă în 15 aprilie, în prezent, ea aflându-se în probe tehnologice. Cu acest prilej, Grupul Quasar – ale cărui valori, potrivit lui Daniel Horia Faur, preşedintele grupului, sunt comunicarea, organizarea, productivitatea, eficienţa, toate acestea racordate la trei cerinţe: misiune, viziune, pasiune – anunţă că se află în căutarea de tineri cu disponibilităţi în domeniile electric, electromecanic şi lăcătuşerie, pe care să-i pregătească şi să-i angajeze la noua fabrică.

Citește mai mult