Un strop de cultură

Cum am prezentat, săptămâna trecută, expresia medievală fin’amor, ar fi de folos, acum, să spunem câteva rânduri despre cei care au dat măsură estetică acestei expresii: trubadurii.

Expresie socială şi culturală a evului mediu francez al secolelor XI-XIV, la fin`amor este paradox uluitor al unei lumi în formare. Într-o societate feudală în care femeia era lipsită de drepturi, proprietate a tatălui, până la căsătoria aranjată de familie, apoi proprietate a soţului, pe palierul unei clase sociale intermediare formată din cavaleri săraci, vasali ai seniorilor cu avere, se dezvoltă un cult al dragostei rămas exemplar în întreaga istorie a umanităţii. O traducere elegantă pentru fin`amor ar fi „dragoste împlinită”.

Între figurile de stil adorate mai ales de poeţi, una este la mare căutare şi oferă o armă redutabilă în construirea unor imagini cu totul speciale: „zeugma”. Etimologic, termenul provine din greaca veche, sensul de bază fiind acela de „jug”.

Personalitate copleşitoare, prin puterea de a sintetiza resurse uriaşe ale culturii, Georges Dumézil, uimitor specialist în mitologie comparată, a lăsat una dintre cele mai simple şi fascinante teorii, aceea a structurii funcţionale tripartite a societăţilor străvechi indo-europene.

Teoreticianul care s-a aplecat, mai mult decât alţii, asupra noastră, a cititorilor de literatură, dând sens relaţiei între scriitor şi cel care se bucură de scrisul său, a fost Hans Robert Jauss, mai puţin ştiut pentru dragostea sa pentru literaturi romanice medievale, dar recunoscut unanim pentru a sa „Estetică a receptării”.

Nice, nice!… Aşa s-ar citi şi-nvârti şugubăţ numele unuia dintre cei mai importanţi gânditori ai omenirii, Friedrich Nietzsche. Şi tot

Poezie şi poetic sunt cuvinte care, în înţelesul comun, ne dau existenţa şi măsura creaţiei literare în versuri, cu anume ritm, cu sau fără rimă, şi care, prin limbajul folosit, atinge şi tulbură sensibilitatea omului. Sursa veche a acestor termeni este, însă, mult mai generoasă.