Maraton
Astfel, în judeţ au fost administrate 163.369 de doze şi rapel, dintre care 130.472 de seruri sunt produse de compania Pfizer, 15.590 de Moderna, 13.279 de AstraZeneca, iar 4.028 de Johnson&Johnson.
În cadrul centrului de vaccinare drive-through, deschis la Deva, au fost vaccinate 13.522 de persoane, echipele mobile ale DSP Hunedoara au reuşit să imunizeze 12.935 de oameni, în timp ce la medicii de familie au fost administrate 1.556 de doze. Totodată, în cadrul campaniilor organizate la sediile unor firme au fost vaccinate 1.780 de persoane.
În ceea ce priveşte ediţia a doua a Maratonului vaccinării, care a avut loc la Petroşani, la sfârşitul săptămânii, aici au fost vaccinate 1.686 de persoane, dintre care 225 cu prima doză.
Rezultatele campaniei plasează municipiul Petroşani pe locul al doilea în judeţul Hunedoara ca acoperire vaccinală.
Acţiunea a fost organizată de Primăria Petroşani, în colaborare cu DSP şi Prefectura Hunedoara, iar imunizarea s-a făcut cu serul Pfizer. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…