Ce a solicitat Csibi Barna de la primarul Hunedoarei
În precedenta şedinţă de consiliu local, Ovidiu Hada, edilul şef al municipiului Hunedoara, le-a prezentat aleşilor o scrisoare primită de la Csibi Barna, extremistul maghiar care a şocat prin gestul făcut la Miercurea Ciuc, în urmă cu două săptămâni.
În respectiva scrisoare, Barna a solicitat oficial administraţiei municipiului de pe Cerna, hotărârea consiliului local privind scrierea pe panourile indicatoare de la intrarea în municipiu a numelui acestuia în mai multe limbi, printre care şi în limba maghiară.
„Printr-o adresă oficială, Csibi Barna a solicitat Primăriei Hunedoara, textul hotărârii de consiliu local, prin care s-a aprobat montarea de indicatoare turistice în mai multe limbi. Conform legii, aceste informaţii au fost trimise solicitantului”, a declarat Ovidiu Hada, în şedinţa consiliului local. Cu acest prilej, primarul Hada a dorit să cunoască şi opinia consilierului local Jeno Gyorfi (UDMR), prezent la şedinţă, referitoare la gestul făcut de extremistul din Miercurea Ciuc. „Am fost indignat de gestul lui Barna. Nu sunt de acord cu astfel de manifestări”, a precizat consilierul udemerist.
bravo nouă, ţară tolerantă,numai că toleraţii noştrii îşi bat joc de noi!!!!!!!!!! Felicitării portocaliilor,ţineţi-o tot aşa !!!Boilorrrrrrrrr!!
gica, esti nebun?