Tânărul a fost prins la furat într-un magazin din municipiul Brad, după ce a fost văzut pe sistemul de supraveghere că-și bagă în sacoșă un articol de îmbrăcăminte. Au așteptat să vadă dacă-l plătește, dar cum n-a făcut acest lucru au sesizat Poliția Brad.
S-a confirmat
Agenții ajunși la fața locului au avut o surpriză să descopere că bărbatul furase o pereche de colanți pentru femei. Ba chiar le-a spus oamenilor legii că avea de gând să-i poarte, că „se mulează bine și sunt și călduroși”. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că fapta sesizată se confirmă. Bunul sustras, în valoare de 62 de lei, a fost restituit personalului magazinului care a precizat că nu are nici un fel de pretenții civile în cauză. Procurorii au cerut renunțarea la urmărirea penală, iar instanța de cameră preliminară a admis cererea. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…