După ce PSD a propulsat-o în funcţii importante, ultima fiind cea de comisar European, Corina Creţu a trecut la atacul foştilor colegi din politică. Astfel, aceasta a atacat-o pe Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni şi deputat de Hunedoara. Şi, cu ce şi-a găsit comisarul european să o acuze pe Natalia Intotero? Că aceasta ar fi vrut să plece din PSD şi să se înscrie în Pro România.
„E penibil ce face Natalia, cu tot respectul şi prietenia pe care am avut-o pentru ea. Acum câteva luni era la grupul Dacianei Sârbu, gata să plece la Pro România. Jalnic. A devenit ministru, mult succes! Dacă asta înseamnă politică, eu refuz. Politica înseamnă principii, valori, dar oricum nu e singura dezamăgire. Îmi pare sincer rău pentru presiunile şi ameninţările la adresa diasporei realizate prin doamna Ministru sau a ministerului său. Seară frumoasă tuturor!”, a scris europarlamentarul Corina Creţu, în grupul de Facebook NEWS Deva. Culmea este că doamna comisar european Corina Creţu o acuză pe Natalia Intotero că ar fi vrut să treacă la Pro România, când tocmai ea a făcut acest lucru, trădând PSD şi trecând la Pro România, ca să mai obţină un mandat la Bruxelles. Că doar nu s-a dus acolo să ajute, ci tot după ciolan.
Sunată de noi, ministrul Natalia Intotero nu a vrut să comenteze acuzaţiile pe care Creţu i le-a adus. În schimb, liderul judeţean al PSD, deputatul Laurenţiu Nistor (foto), a declarat: ”sigur Corina Creţu a scris aşa ceva (n.r.-acuzaţiile la adresa ministrului Intotero) după o zi de muncă grea la Bruxelles. Probabil că era foarte obosită, de a ajuns să spună asemenea lucruri. Numai aşa îmi explic declaraţiile ei. Dar, sunt convins că ea îşi va reveni”.
Samsung Note 20 Ultra este un dispozitiv care redefinește standardele telefoanelor inteligente, fiind ideal pentru…
Răzbel într-un bâlci dintr-o localitate din sudul judeţului, unde băieții cu uniforme albastre au descins…
Noul restaurant şi-a deschis, ieri, porţile la Hunedoara. Acesta este amplasat pe bulevardul Traian, în…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a organizat, cu sprijinul CJ Hunedoara, un…
Nicolae B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat preventiv și acuzat de infracțiunea…
View Comments
Domnule presedinte Laurentiu Nistor pune boata pe ciobanii tai ca incep sa-si piarda turmele !In schimbul unor avantaje materiale au inceput sa propulseze lupii (PNL)iar pe membrii PSD i-au uitat !Ba mai mult cum ai aceptat ca in fruntea CJHunedoara sa fie pus un mare LUP (cameleon politic),oare nu erau membrii PSD capabili sa ocupe aceasta functie? Afisati-va cu asemenea oameni in campanie ca nici dracu nu o sa va mai deschida poarta !
Domnule presedinte Laurentiu Nistor pune boata pe ciobanii tai ca incep sa-si piarda turmele !In schimbul unor avantaje materiale au inceput sa propulseze lupii (PNL)iar pe membrii PSD i-au uitat !Ba mai mult cum ai aceptat ca in fruntea CJHunedoara sa fie pus un mare LUP (cameleon politic),oare nu erau membrii PSD capabili sa ocupe aceasta functie? Afisati-va cu asemenea oameni in campanie ca nici dracu nu o sa va mai deschida poarta !Oamenii nostrii sant nedreptatiti nu ati onorat promisiuni care le-ti facut!