În contextul apropierii alegerilor locale şi a transferurilor primarilor de la un partid la altul, există totuşi aleşi care rămân fideli partidului şi electoratului care i-a votat, indiferent de oportunităţile care li i se oferă.
Un exemplu în acest sens este primarul comunei Dobra, Ovidiu Pădurean (foto), care susţine că aleşii care cedează promisiunilor venite din partea altor partide, părăsind echipa cu care au ajuns în funcţie, au o mare problemă de moralitate. Acesta a mai precizat că şi discuţiile pe tema alegerilor dintr-un tur sau din două tururi sunt inutile, pentru că un candidat bun câştigă inevitabil din primul tur.
Ovidiu Pădurean se află la primul mandat de primar şi a câştigat alegerile locale din 2012 cu 68 la sută din voturile cetăţenilor, fiind validat drept candidatul PSD pentru alegerile din 5 iunie. „Cred că varianta cea mai bună la acest moment sunt alegerile într-un singur tur, pentru că nu favorizează înţelegerile anterioare, care duc la răsturnări de situaţii, pe care nici electoratul nu şi le doreşte. Dar şi pentru că un candidat onest şi pregătit, fie el primar în funcţie, sau nu, învinge de fiecare dată din primul tur. Un alt lucru care se întâmplă la noi frecvent şi pe care nu pot să-l accept este traseismul politic. Aceste treceri de la un partid la altul a unor aleşi nu au la bază un motiv serios legat de interesele cetăţenilor, ci doar speranţa că le va fi mai bine sub umbrela unui alt partid, sau că vor reuşi să-şi acopere bubele cu sigla unei formaţiuni politice puternice. Cred că politicienii noştri ar trebui să dea dovadă de mai multă verticalitate şi să continue pe un drum pe care au început. Sunt de principiul că dacă ai început un lucru, trebuie să-l duci la bun sfârşit. Ce încredere poţi avea într-un primar care trădează echipa care l-a susţinut pentru a ajunge în funcţie, trădând în acelaşi timp şi voturile cetăţenilor, în funcţie de interesele sale de moment?”, s-a întrebat Ovidiu Pădurean. Chestionat dacă a fost contactat de alte partide cu propunerea de a trece de partea lor, primarul comunei Dobra a spus că da, doar că acest lucru nu-l va interesa niciodată.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…