CE de Gimnastică din Turcia continuă cu întrecerea fetelor
Întrecerile Campionatelor Europene de gimnastică artistică vor continua în aceste zile la Mercin, în Turcia, după ce băieţii şi-au desemnat medaliaţii la ediţia din acest an.
Începând de mâine este rândul fetelor să intre în competiţie pentru a-şi desemna campioanele, la individual compus, în finalele pe aparate şi în întrecerea pe echipe. Joi gimnastele senioare vor participa în calificări pentru finalele pe echipe, reprezentativa României fiind repartizată în prima subdiviziune, alături de echipele din Ucraina, Lituania, Slovacia, Ungaria, Austria, Turcia şi Israel, în cea de a doua subdiviziune fiind repartizate formaţiile din Cehia, Bulgaria, Luxemburg, Azerbaidjan,Slovenia, Letonia şi Croaţia.
Echipa de senioare a României este alcătuită din gimnastele Larisa Iordache, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Antonia Duţă şi Daniela Trică, fetele fiind însoţie de antrenorii Liliana Cosma, Nicolae Forminte, Florin Cotuţiu, Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan.
Junioarele Mara Ceplinschi, Ana Maria Bărbosu, Iulia Trestianu, Andreea Preda şi Ana Turcu, care au fost selecţionate pentru această competiţie vor evolua vineri în concursul care va desemna echipa campionă şi calificările pentru individual compus. România va evolua în prima subdiviziune alături de echipele din Cehia, Ucraina, Azerbaidjan, Slovenia şi Malta, în subdiviziuea a doua fiind repartizate Turcia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria şi Letonia. Junioarele au fost însoţite de antrenorii Lucian Sandu, Gina Gogean şi Cătălin Meran.
Din delegaţia mai fac parte Răzvan Marcu şi Constantin Avramescu, care vor asigura asistenţa medicală a gimnastelor, iar Adela Popa şi Daniela Trandafir sunt arbitre care vor juriza evoluţiile din concurs.