Unul dintre ei a cerut să primească o serie de echipamente sportive, respectiv un extensor sportiv.
Totodată, condamnatul în vârstă de 32 de ani a mai solicitat și un flexor de mână, să-și poată ”lucra” mușchii în timpul în care este în detenție. Ambele cereri au fost respinse de conducerea penitenciarului, dar individul s-a adresat instanței de judecată. ”În cuprinsul plângerii, acesta a invocat încălcarea dreptului de a cumpăra și a deține bunuri, arătând, în esență, că a formulat două cereri, pentru a achiziționa un extensor și pentru a scoate de la magazie un flexor de mână, cereri care au fost respinse, deși sunt alți deținuți (al căror nume nu îl poate preciza) care se află în Penitenciarul Deva și care dețin astfel de bunuri, motiv pentru care se simte discriminat”, se arată în dosarul ajuns pe rolul Judecătoriei Deva. Instanța nu a putut lua în considerare că deținutul ar fi discriminat, deoarece altor deținuți le-ar fi fost soluționate favorabil astfel de cereri, dat fiind faptul că acesta nu a putut indica vreun nume.Administrația locului de deținere a precizat că astfel de bunuri sunt deținute tot la magazia unității, aflată în exteriorul sectorului de deținere, astfel că judecătorii i-au respins ca neîntemeiată contestația. (M.Gânju)
O crimă oribila s-a produs luni, 10 martie 2025, într-un apartament din orașul Simeria. Surse…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă stă foarte aproape de un edil găsit…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru că a diversificat activitatea instituției cu servicii…
Claudiu T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…
După dialogul extrem de tensionat din Biroul Oval, președintele american Donald Trump ar fi pus…
Un tânăr din municipiul Deva a fost prins în reședința județului, în toiul nopții, făcând…
View Comments
Trebuiau să-i aprobe , face gimnastică pentru ași calma nervii , el a fost privat de libertate nu și de dreptul de a face gimnastică .
Ar trebui puși la munca.sa își asigure din munca lor măcar hrana.