Sorina Popa
Sâmbătă, la Deva, au fost prezenţi de la centru, Ludovic Orban, preşedintele PNL, dar şi Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL, pentru a prezenta Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), primarilor hunedoreni.
Numeroase probleme cu avizele
Deputatul liberal Vetuţa Stănescu, liderul interimar al liberalilor din judeţ, i-a invitat pe toţi primarii hunedoreni, dar şi pe cei de la Consiliul Judeţean şi alte instituţii, pentru a le arăta cum pot accesa bani europeni pentru dezvoltarea localităţilor.
La discuţii au fost şi edili de la PSD, dar şi de la PNL, cum era firesc. Primarul comunei Hărău, Lucian Weber, l-a întrebat pe Ludovic Orban, dacă UAT-urile se pot asocia, pentru a accesa banii destinaţi PNRR? Orban i-a spus că da, pentru că acesta este şi scopul programului, de dezvoltare a UAT-urilor. La rândul său, primarul din Lăpugiu de Jos, Alin Chiorean, a spus la întâlnirea de sâmbătă, că sunt foarte multe probleme legate de obţinerea avizelor de la ministere şi nu numai, la realizarea proiectelor de investiţii. Orban a spus că se va interveni în simplificarea obţinerii avizelor, legislativ, astfel ca asemenea dificultăţi să nu mai apară. Edilul şef al municipiului Brad, Florin Cazacu, a reclamat faptul că foarte mulţi bani trebuie daţi de primării pentru reabilitarea şoselelor care traversează localităţile, acestea fiind, de fapt, treaba celor de la Drumuri Naţionale sau de la DRDP.
Sume importante pentru judeţ
Într-un final, la întâlnirea de lucru, la care au participat şi conducerea prefecturii, parlamentari, primari, s-a spus că în urma adoptării Mecanismului European de Redresare şi Rezilienţă, România va beneficia de o alocare de aproximativ 30 de miliarde euro. Ludovic Orban a declarat că şi judeţul Hunedoara va beneficia de sume importante de bani pentru dezvoltare, urmând ca în următoarea perioadă să fie întocmite proiecte pentru cele şase direcţii prioritare de finanţare: digitalizare, ecologizare, sprijin pentru IMM- antreprenori- industrie, coeziune socială şi teritorială, întărirea instituţiilor publice (inclusiv modernizarea şi creşterea capacităţii spitalelor) şi proiecte pentru tineret.
Îl vor în continuare pe Orban la şefia partidului
Pe de altă parte, cu prilejul vizitei la Deva, Ludovic Orban şi-a informat colegii că intenţionează să candideze din nou pentru funcţia de preşedinte al partidului, la Congres.
În aceste condiţii, preşedintele PNL, Ludovic Orban, este susţinut de liberalii din judeţul Hunedoara pentru un nou mandat în fruntea acestei formaţiuni politice. Decizia a fost luată în unanimitate de Biroul Politic Judeţean al PNL Hunedoara. Preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL Hunedoara, deputatul Vetuţa Stănescu a declarat, sâmbătă, că filiala pe care o conduce este printre primele din ţară care şi-a exprimat susţinerea faţă de Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.
„Preşedintele Ludovic Orban este preşedintele care, în decursul celor patru ani în care a condus Partidul Naţional Liberal, a câştigat mai multe rânduri de alegeri. Împreună cu preşedintele Ludovic Orban am reuşit să preluăm guvernarea României – e adevărat, într-un an extrem de dificil, dar iată că l-am trecut cu bine – şi România se găseşte astăzi într-o situaţie economică echilibrată, se află azi în plină campanie de vaccinare şi oarecum protejată de riscurile pandemice”, a spus deputatul PNL.
Ea a menţionat că nu a fost stabilit un calendar al Congresului PNL, iar numărul delegaţilor la acest eveniment va fi în concordanţă cu cel al membrilor de partid din filiala judeţeană.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…