Ce mai înseamnă România – între Deva şi Bucureşti (II)

Politicienii români sunt mult mai grăbiţi să regleze conturi, sacrificând pentru asta energie, timp şi derapând spre ridicol, prin utilizarea resurselor comunităţii, chiar a celor simbolice, pentru intimidarea adversarului. Efectul – alunecarea în derizoriu, distrugerea a ceea ce înseamnă relevanţa publică a unor gesturi, decredibilizarea oricărui demers ce are ca scop recunoaşterea valorii. România pare cuprinsă de agitaţie fără rost, dar total lipsită de viziune, de programe şi proiecte complexe. În locul lor, se fac gesturi gratuite şi chiar umilitoare pentru comunitate.
Există o ştiinţă a evitării conflictului şi rezolvării (cât de cât) consensuale a diferendelor. Dacă însă personalităţile sunt agresive, extrăgându-şi energia din conflict, ne-am ars! Deşi risc să fiu subiectiv, deşi aş fi dorit să evit o opinie despre divergenţele liberalo – liberale (cu toate că una dintre părţile implicate este bănuită de duplicitate politică), emisiunea de joia trecută, difuzată de Antena 1 Deva, avându-l ca moderator pe Alin Bena şi invitat pe primarul Devei, Mircia Muntean, a fost o dovadă a degradării progresive a discursului politic românesc, inclusiv pe meleaguri ardeleneşti, pe care le credeam, nu-i aşa, mai protejate de excese lingvistice şi gestică exagerată. Dar o emisiune de televiziune este, la urma urmei, o problemă personală a celui ce decide să se manifeste într-un fel sau altul, în funcţie de personalitate sau porniri de moment. Ceea ce eu apreciez ca fiind mai grav este decizia intempestivă şi superficial motivată de a i se acorda lui Marius Oprea titlul de cetăţean de onoare al Devei. Nu am absolut nimic cu istoricul Oprea, înainte de a scrie editorialul m-am documentat asupra biografiei sale, cred că sunt multe aspecte în ea care merită apreciate, nu pot să spun mai mult, pentru că nu-l cunosc personal. Însă, impresia pe care mi-a lăsat-o votul din consiliul local este una de improvizaţie, care completează cu accente locale derapajul României spre deriziune şi superficial. Legătura cu comunitatea se rupe, dacă oamenii nu se regăsesc, cel puţin parţial, în ceea ce decid aleşii lor. Există numeroşi deveni, ce-i drept mai puţin cunoscuţi, dar cu merite categoric foarte mari, ar trebui să intre în lista cetăţenilor de onoare. Iar un asemenea titlu ar trebui să se acorde cu vot dacă nu unanim, atunci cât mai aproape de unanimitate – se produce o fractură logică, dacă facem cetăţeni de onoare pe criterii partinice. Totul a fost un act unilateral de voinţă, cu un scop foarte uşor de ghicit pentru oricine – obţinerea de puncte în bătălia politică, folosind pentru asta consilierii aleşi de cetăţeni. Dacă Marius Oprea, totuşi un intelectual, acceptă să fie cetăţean de onoare al unei jumătăţi de consiliu, este problema domniei-sale. Dar acest mod de a pune problema este tributul nostru local la parlamentarismul şchiop şi puzderia de asumări de răspunderi – ceea ce a dus la eludarea adevăratului mecanism democratic, care funcţionează pentru cetăţean. (va urma)