Ce reguli a mai făcut Federaţia de Fotbal
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a făcut câteva precizări legate de măsurile care vor fi luate pentru viitorul sezon competiţional. Astfel, antrenorii echipelor din primele trei eşaloane ale României vor fi suspendaţi o etapă pentru cumulul a patru cartonaşe galbene, conform unei decizii adoptate de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
„La propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor a fost introdusă o sancţiune pentru antrenorii care au un comportament nesportiv pe marginea terenului şi acumulează implicit cartonaşe galbene pe durata unui sezon competiţional.Dacă până acum aceste avertismente nu se cumulau, de acum înainte antrenorii care vor acumula patru cartonaşe galbene vor primi o etapă de suspendare. În Cupa României această sancţiune se va aplica la cumulul a două cartonaşe. Pedeapsa va fi însoţită de o sancţiune financiară”, a declarat preşedintele FRF.
De asemenea, preşedintele FRF a precizat că pregătirea arbitrilor pentru sistemul VAR urmează să înceapă la 5 iulie: „Azi a fost aprobată contribuţia financiară Federaţia Română de Fotbal pentru proiectul VAR în cuantum de aproximativ 280.000 de euro. FRF şi LPF au semnat deja contractul, iar mâine aşteptăm să semneze şi deţinătorul de drepturi TV. Pe 5 iulie ar trebui să înceapă pregătirea arbitrilor şi aşteptăm venirea în România a simulatoarelor care conform contractului urmează să fie puse la dispoziţie de deţinătorul drepturilor TV”.
Supercupa României, dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova, se va disputa la Bucureşti pe 10 iulie începând cu ora 20:00.
De asemenea, FRF a abrogat, de asemenea, principiul avantajului golului marcat în deplasare la meciurile eliminatorii disputate în dublă manşă din Cupa României sau în partidele de baraj.