Direcția Silvică Hunedoara admnistrează o rețea de 1.650 km de drumuri forestiere, mai mare decât reţeaua drumurilor judeţene (1.321 km) şi decât cea a drumurilor comunale din judeţul Hunedoara (1.401 km).
O misiune destul de grea
Acestea asigură accesul personalului silvic în vederea asigurării pazei pădurii și exercitării atribuțiilor de serviciu, al prestatorilor de servicii specifice domeniului, al agenților economici care cumpără și transportă material lemnos, al administratorilor ariilor protejate și, nu în ultimul rând al cetățenilor – în scop turistic, sportiv, pastoral sau personal. Trebuie menționat că multe drumuri forestiere străbat localități sau asigură accesul la proprietăți private (pășuni, fânețe, case de vacanță, etc).
Menținerea drumurilor forestiere în stare corespunzătoare nu este o misiune ușoară dar este necesară pentru managementul fondului forestier. Anual, Direcția Silvică Hunedoara aloca din bugetul propriu sume considerabile pentru întreținerea și repararea acestora. De asemenea, sunt realizate lucrări de investiții pentru construirea de noi drumuri forestiere, reabilitarea/refacerea unor drumuri existente/calamitate, din fonduri alocate de la bugetul statului sau din fondul special de accesibilizare al fondului forestier care este constituit, conform prevederilor legale, ca procent din valoarea lemnului valorificat.
În anul curent s-au executat lucrări de reabilitare/refacere pe patru drumuri forestiere în lungime de 24,1 km. Printre acestea este și cel care asigură accesul din DN66 la Parcul de zimbri Slivuț-Hațeg care a primit o nouă îmbrăcăminte asfaltică și unde se execută în această perioadă ultimle lucrări conexe în vederea recepției. Se dorește astfel ca vizitatorii, al căror aflux este în continuă creștere, să se bucure de condiții tot mai bune. În acest sens s-au făcut și primii pași pentru construirea unui centru de vizitare și a unor construcții gospodărești conexe în anii următori.
Reabilitarea drumurilor forestiere, unele construite cu 50-60 de ani în urmă, constituie o preocupare permanentă a Direcției Silvice Hunedoara. În prezent sunt aprobate 10 proiecte de reabilitare, urmând ca, pe măsura asigurării finanțării lucrările sa fie demarate. (A.N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…