Administraţia publică din Teliucu Inferior are în vedere ca zona Lacului Cinciş să fie clasificată ca staţiune locală. Însă, pentru acest pas, trebuie să fie îndeplinite o serie de criterii. Primul care trebuie pus în aplicare este legat de introducerea reţelei de apă şi canalizare.
„Momentan, există cereri pentru noi construcţii în zona lacului. Spre exemplu, cineva investeşte în construcţia unor căsuţe de lemn şi un restaurant. Deci potenţial e, la fel cum sunt şi posibili investitori interesaţi. Din păcate, maximum patru-cinci luni dintr-un an se poate vorbi de vizitatori. Ne dorim să dezvoltăm zona, ca să putem face demersuri în vederea transformării ei ca staţiune de interes local. Pentru a reuşi asta, din start trebuie să avem reţea de apă şi canalizare. Or, acum nu avem. Investiţia e estimată la 1,5 milioane de euro (în jur la 10 kilometri de reţea plus staţie de pompare), există un proiect întocmit în acest sens, a fost deja depus la Ministerul Dezvoltării, dar nu s-a primit nici un răspuns. Acum, îl vom depune pe fonduri europene. Încercăm şi aşa. Ar mai fi nevoie de asistenţă medicală şi multe alte lucruri de asigurat, dar rezolvabile ulterior, fără probleme”, spune Daniel Pupeză (foto), primarul comunei Teliucu Inferior.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…