Ieri, în municipiul Hunedoara, a debutat al 3-lea şantier. Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (foto), anunţă că a vizitat toate cele trei şantiere pentru a ase asigura că lucrările merg aşa cum trebuie.
Mai multe locuri de parcare
„Parcarea din spatele Băncii Transilvania a intrat în şantier de astăzi. (n.r.-ieri). Numărul locurilor de parcare va fi mai mare cu 18 decât cel existent.Constructorul desemnat pentru reabilitarea şi modernizarea parcării de pe strada George Enescu, din spatele Băncii Transilvania, a reuşit să se mobilizeze şi să recupereze o zi din întârzierea provocată de ninsorile de săptămâna trecută. Astăzi au început lucrările şi la parcarea amintită (moment programat iniţial pentru data de 12 aprilie, dar amânat apoi pentru 14 aprilie, din cauza vremii nefavorabile). Dacă nu vor apărea probleme deosebite iar vremea va fi favorabilă, peste câteva săptămâni, aici, în locul celor 32 de spaţii în care puteau staţiona regulamentar autoturisme, vor apărea 50 de locuri de parcare mai bine repartizate”, spune primarul din Hunedoara.
Aleea de acces se lărgeşte
Apoi, lucrările sunt avansate pe strada Viorele acolo unde ieri se asfalta trotuarul, iar în spatele blocurilor 5 şi 6 se amenajează nu mai puţin de 40 de noi locuri de parcare. “Zilele acestea s-au început operaţiunile de asfaltare a trotuarului din imediata apropiere a carosabilului de pe strada Viorele. În acelaşi timp, se lucrează intens la amenajarea unor parcări noi în spatele blocurilor 5 şi 6 de pe strada amintită. Locurile de parcare vor fi amplasate pe zona de pământ dintre aleea de acces şi zidul de sprijin din zonă. De asemenea, va fi lărgită şi aleea de acces rutier spre intrările în scările de bloc ale celor două imobile amintite. Constructorul este mobilizat destul de bine în zonă. Doar vremea-i poate da planurile peste cap. Să sperăm că perioada ploioasă al cărei debut este anunţat pentru marţi după-amiaza ori seara nu va dura foarte mult.La finalizarea lucrărilor, în spatele blocurilor 5 şi 6 de pe strada Viorele vor exista cel puţin 40 de noi locuri de parcare”, susţine edilul şef Dan Bobouţanu.
Se toarnă asfalt
Cel de al 3-lea şantier vizitat de primar a fost şantierul parcării de pe strada Mureşului, care a ajuns la faza straturilor de asfalt.
“În mai puţin de două săptămâni de la demararea lucrărilor (perioadă care a cuprins şi câteva zile bune cu ninsori şi temperaturi negative) lucrările la amenajarea parcării de pe Strada Mureşului (în spatele fabricii Novello) au ajuns la faza turnării primului strat de asfalt. Înainte de reconfigurarea zonei, aici puteau staţiona regulamentar doar 6 autoturisme. După finalizarea lucrărilor, numărul locurilor de parcare va creşte la 18. Se estimează că parcarea va fi gata săptămâna viitoare, dacă vremea nu va pune mari probleme în derularea lucrărilor rămase de executat”, a adăugat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
E titlu de glorie ca gospodarul orașului sa urmărească lucrările ordonate de primărie?
Dar hala obor?
Pare un focar de infecție!
dar la spital? de 6 luni nu mai fac nimic constructorii, managerul nu e in spital, iar noi angajatii nu avem unde parca