Unul dintre punctele de pe ordinea de zi din şedinţa Consiliului Local Hunedoara a fost acela privind înfiinţarea unui serviciu propriu de salubrizare în municipiu.
Conducerea primăriei a venit cu această propunere, deoarece la sfârşitul lunii martie expiră contractul cu operatorul de salubritate. Din această cauză, administraţia locală intenţionează să găsească o soluţie pentru a nu împiedica procesul de ridicare şi valorificare a deşeurilor. „Anul acesta există riscul să nu mai avem unde să ducem gunoiul. Dacă nu facem nimic, vom ajunge în situaţia de a-l duce la Timişoara sau Arad, ceea ce nu este tocmai normal. Vrem să gestionăm singuri colectarea deşeurilor“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara. Mai mult decât atât, odată ce serviciul va deveni funcţional, se doreşte şi reducerea tarifelor la gunoi atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice. (O. Mihnea)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…