Comunitate

Ce se mai aude despre multiplele investiții din Răchitova?

Magdalena Șerban

Când ai fonduri câștigate pe axele europene sau guvernamentale de fi­nan­țare, abia aștepți să vezi pro­iectele în teren. Cam așa se întâmplă la primăriile care își dau silința să dezvolte comunitățile, iar printre ele se numără cea din Răchitova. Edilul-șef Liviu Simedroni aduce lămuriri despre stadiul demersurilor.

Pe cai mari
„Prin Programul Național ((Anghel Saligny)) avem o modernizare de in­fra­structură, fiind vorba de asfaltarea dru­murilor Ciula-Boița și Ciula-Vălioara. Licitația de atribuire s-a ter­mi­nat și urmează semnarea contractului apoi emiterea ordinului de începere. Sperăm ca într-o lună de debuteze, propriu-zis. La ora actuală, aceste drumuri sunt asfaltate, dar deteriorate și au nevoie de reabilitare cu covor asfaltic. În total sunt 7 kilometri. Avem o cofinanțare de circa 80.000 de lei de la visteria proprie, dar e relativ mică, ținând cont de câți bani s-au câștigat pentru acest demers, adică peste 4 milioane de lei. Apoi, reabilitarea energetică a școlii, obținută prin Planul Național de Re­dresare și Reziliență (PNRR), e deja scoasă la licitație. De la pompe de căl­dură, schimbare tâmplărie, acoperiș și până la izolare termică, se va face tot ceea ce implică trecerea către consum redus de căldură. La final, vom obține chel­tuieli cu mult mai mici cu func­țio­narea instituției de învățământ. Scopul este reducerea costurilor. Apoi, pe aceeași axă am câștigat și dotarea cu mobilier și echipamente IT a școlii, ur­mând ca elevii să beneficieze de fa­cilități moderne. Table interactive, lap­topuri, imprimante, sisteme multi­func­ționale, etc, totul este prevăzut în proiect, pentru cumpărare. Trebuie făcută achiziția. Iar în ce privește dotarea primăriei, făcută prin fonduri accesate prin GAL, deci prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), totul e încheiat. Cal­cu­la­toare, servere, imprimante, xerox, soft, birouri, absolut totul e re­cep­ționat. Vom mai face achi­zi­ția și pentru stațiile de încărcare elec­trică, din bani de la mediu. Vor fi la Răchitova (lângă primărie și la școală)“, a arătat Liviu Simedroni (foto), pri­marul din Răchitova.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

6 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

6 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

6 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

6 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

6 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

6 ore ago