Ce se mai poate face pentru salvarea Termocentralei Paroşeni

Adriana Năstase

Ieri, în Valea Jiului, au venit membrii Comisiei Economice din Senat care, îm­preună cu conducerea județului, parlamen­tarii social-democrați, conducerea Com­ple­xului Energetic Hunedoara, au analizat situația Termocentralei Paroșeni și a mi­nelor care mai funcționează aici.

Cărbune din export
„Am participat, astăzi (n.r.-ieri), în calitate de invitat la ședința de lucru a Comisiei Economice a Senatului condusă de senato­rul Daniel Cătălin Zamfir, desfășurată în Valea Jiului, la sediul Sucursalei Electro­centrale Paroșeni. Întâlnirea a fost una menită să clarifice unele aspect legate de situația Termocentralei Paroșeni și minele Lupeni și Lonea, care se află încă în exploa­tare. În cadrul intervenției mele, am subliniat că situația celor trei entități trebuie tratată cu maximă seriozitate și responsabilitate. Le-am atras atenția celor din conducerea Complexului Energetic Hunedoara și Minis­terului Energiei că, la ora actuală, avem capa­citatea de a extrage 300 de tone/zi de cărbune de la suprafață, din haldele de steril. Nu ar trebui să neglijăm acest aspect. Am întrebat, totodată, și despre contractul prin care se putea aduce cărbune mai ieftin decât cel din producția noastră, dar și des­pre re­fuzul Ministerului Energiei și CEH de a utiliza cărbune din import pentru Termo­­centrala Paroșeni care, la ora actuală, din cauza lipsei de materie primă, funcționează doar două zile din șapte. Ar trebui să fructificăm toate căile pe care le avem la dispoziție pentru a readuce termocentrala în parametrii de func­ționare. Nu ne permitem să adâncim și mai mult criza energiei care se prefigurează! Salut inițiativa senatorului PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță, care a reușit să organi­zeze această întâlnire de lucru în Valea Jiului, la sediul Termocentralei Paroșeni, în încer­carea de a salva termo­centrala de la închi­dere, dar și pentru a obține prelungirea activității minelor Lupeni și Lonea, dincolo de termenele convenite cu Comisia Europeană.

Fără circ
„În urma întâlnirii de la Uzina Paroșeni, toți factorii implicați: sindicate, administrație, minister, factor politic, au căzut de acord asupra propunerii mele, de a face angajări în minerit.Este o primă măsură concretă, care se ia în urma dezbaterii organizate de Co­misia Economică a Senatului”, a afirmat senatorul Cristian Resmeriță.
Am avut astăzi o întâlnire la Uzina Electrică Paroșeni cu toată conducerea Complexului Energetic Hunedoara și liderii de sindicat. România are nevoie mai mult ca niciodată de capacitatea sa de producție energetică, indiferent dacă e pe bază de hidrogen sau căr­buni, pentru că așa-zisele obiective „verzi” ale Comisiei Europene nu mai sunt realiste în actualul context energetic și geo­politic. Avem infrastructura existentă, reteh­no­logizată cu zeci de milioane de euro în trecut. Trebuie să o folosim, nu să o în­chidem.
Partidul Social Democrat a fost singurul partid care s-a opus formal în Parlament, nu doar din gură, închiderii EC Paroșeni și minelor Lonea și Lupeni. Acum, alături de colegii mei parlamentari și președintele Consiliului Județean Hunedoara am venit la fața locului ca să înțelegem și mai bine situația. Nu am venit la Paroșeni puși pe spec­tacol mediatic ci lucrăm aplicat, fără circ. Totodată, ne-am ținut de cuvânt. Am depus la Camera Deputaţilor amenda­mentul prin care Paroşeni, Lonea şi Lupeni rămân deschise!
Poziția PSD este simplă: nu închidem nimic până nu există unități echi­valente în locul lor!”, a spus Natalia Intotero, deputatul PSD de Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

14 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

14 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

14 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

14 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

15 ore ago