Actualitate

Ce știa o țară întreagă a aflat și ministrul Apărării. Sute de rezerviști au încălcat legea

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a finalizat mai multe verificări privind posibila implicare a unor militari activi în companii private de securitate care au operat recent în Republica De­mo­cratică Congo. Aceste controale, dis­puse de ministrul apărării, Angel Tîlvăr, au vizat tot personalul aflat în concedii sau în alte perioade de sus­pendare tem­porară a raporturilor de serviciu.

Misiuni
Din verificări a reieșit că 466 de re­zer­viști proveniți din MApN au semnat contracte cu firme de securitate private după trecerea în rezervă, în urma îndeplinirii limitei de vârstă, demisiei sau unor motive medicale. În cazul militarilor activi, nu au fost identificate situații în care aceștia să fi lucrat în Congo în tim­pul concediilor fără plată, scrie evz.ro
Cu toate acestea, șapte militari activi – doi subofițeri și cinci soldați profesioniști – au fost identificați ca desfășurând ac­ti­vități în Congo în perioada concediului legal pentru creșterea copilului. Aceștia s-au aflat în misiuni între 2023 și în­ce­putul anului 2025, încălcând mai multe prevederi legale, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul național fără aprobare și condițiile de acordare a indemnizației de creștere a copilului.

Mulți rezerviști și militari implicați
„Cercetările efectuate până la acest moment reliefează că acești militari au în­călcat mai multe prevederi legale și nor­mative, printre care: părăsirea te­ri­to­riului național fără aprobare, interzicerea îndeplinirii altor funcții în afara celor pe care sunt încadrați sau cele referitoare la plata îndemnizației lunare pentru creș­te­rea copilului, care se acordă în situația în care solicitantul locuiește în România împreună cu copilul / copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creș­te­rea și îngrijirea acestora. Trei dintre a­cești militari se află încă în concediu de creștere a copilului, iar patru dintre ei s-au întors la unități”, se arată în comu­ni­catul MApN.
Pentru unul dintre acești șapte militari, cercetările au fost finalizate și cazul a fost sesizat Parchetului Militar. Restul celor implicați sunt încă sub investigație, iar în paralel au fost inițiate măsuri dis­ci­pli­nare și administrative. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă, angajat la stat, evident, unde se pare…

2 zile ago

O poveste de 20 de ani, o poveste care merge mai departe. Un proiect de suflet

Petru Mărginean a deținut mai multe funcții în administrația județului. A fost și primar al…

2 zile ago

Bulina albă

Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria Pentru că, deși a preluat o primărie cu probleme, a…

2 zile ago

Bulina neagră

S.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce s-a bătut…

2 zile ago

Măsurători cadastrale de toată jena în comuna Lăpugiu de Jos

Mai mulți cetățeni din comuna Lăpugiu de Jos au reclamat la pre­fec­tură că lucrările de…

2 zile ago

Raport aflat pe masa Guvernului: Dezastru în România, în caz de război. Populația nu poate fi protejată

Curtea de Conturi a elaborat un ra­port și recomandă autorităților ela­bo­rarea unei ”Concepții naționale pentru…

2 zile ago