Ce urmează la ACoR – filiala judeţeană Hunedoara

Magdalena Şerban

Ales recent preşedinte al Asociaţiei Comu­nelor din România (ACoR) – filiala judeţeană Hunedoara, primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto), spune că vor urma unele schim­bări în ce priveşte îmbunătăţirea activităţii.
„Nu am dorit absolut deloc politizarea aces­tei entităţi, iar drept dovadă e faptul că am respectat acest lucru, alegerea noii conduceri judeţene realizându-se fără a se ţine cont de apartenenţa politică. Aşa se ex­plică de ce din cei 11 membri ai Comitetului Director, PNL are cinci, la fel ca şi PSD, iar Pro România are unul. Nu au fost tensiuni sau certuri, iar de organizarea alegerilor s-a ocu­pat Damian Diniş, primarul comunei Băiţa, care a şi fost preşedinte interimar. Fostul primar al comunei Vălişoara, Mircea Rovinar, nu a mai câştigat încă un mandat în fruntea co­munităţii, aşa că respectându-se cadrul legislativ, s-a impus organizarea alegerilor. După cum se ştie, un mare atuu al asociaţiei ţine de partea de audit intern pe care îl face, demers care, dacă fiecare comună l-ar realiza separat, ar implica foarte mulţi bani, aşa că apartenenţa la ACoR este absolut benefică mai cu seamă pentru acest lucru. Avem angajaţi opt auditori şi va trebui să suplimentăm numărul lor, dată fiind situaţia în care s-au mai înscris încă patru comune. Momentan sunt 54 de comune membre din totalul de 55 cât numără judeţul Hunedoara. Vrem ca pe viitor să punem bazele unei Case a Comunelor şi să achiziţionăm un spaţiu care să servească ca sediu. La ora actuală, ne folosim de unul închiriat. Un lucru este clar: se va face administraţie, nu politică. Inte­resele sunt unele comune, deci tragem la aceeaşi căruţă, cum s-ar spune. Suntem şi un for consultativ la nivel naţional, sus­ţinându-ne poziţia în cazul legilor propuse pen­tru implementare, bineînţeles, din do­me­niul administrativ ” a subliniat primarul Ovi­diu Furdui, noul preşedinte al ACoR – filiala judeţeană Hunedoara.
Mai trebuie precizat că în urma voturilor exprimate de Comitetul Director, pentru următorii patru ani, primarul comunei Sân­tămăria Orlea, Dumitru Oprean, va ocupa foto­liul de vicepreşedinte, la fel ca şi primarul comunei Pui, Victor Stoica, în timp ce prim-vicepreşedinte va fi Damian Diniş, primarul comunei Băiţa, iar ca secretar general va ac­tiva Mihai Irimie, primarul comunei Şoi­muş.
„Doresc să le mulţumesc locuitorilor din Crişcior care mi-au acordat încrederea de-a lungul anilor, oferindu-mi şansa de a câştiga foartă multă experienţă administrativă şi per­miţându-mi să rămân în slujba comunităţii pentru a cincea oară consecutiv, ceea ce mă susţine în a continua proiectele investiţionale propuse pentru materializare din fonduri europene nerambursabile şi pe axă gu­ver­namentală. Am fost declaraţi campioni în atragerea de bani de la UE şi îi asigur că nu ne lăsăm nici în continuare” a fost mesajul trans­mis de Ovidiu Furdui celor din comuna pe care o reprezintă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago