Politica si administratie

Cea mai mare staţie de tratare a apei, reabilitată cu bani europeni

05 inaugurare statie uricaniMaximilian Gânju

Operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului a încheiat şi ultima etapă a proiectului european prin Reabilitarea Staţiei de Tratare a apei Valea de Peşti şi a Captării Lazăru, ambele din Uricani.
Modernizarea Staţiei de Tratare a apei Valea de Peşti şi a Captării Lazăru Valea Jiului au fost finanţate  prin proiectul de extinderea şi reabilitare, a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara (Valea Jiului), proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu“ 2007-2013. Valoarea investiţiei se ridică la peste 13.3 milioane de lei. Staţia de Tratare Valea de Peşti n-a beneficiat de reparaţii capitale ori modernizare de la darea în folosinţă în anii 70.
„Această investiţie, care încheie practic prima etapă a proiectului privind extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă din Valea Jiului, transformă această staţie de tratare într-o uzină de apă care beneficiază de cea mai modernă tehnologie în domeniu, la nivel european. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au făcut acest lucru posibil, în condiţii de calitate şi eficienţă. Odată cu finalizarea şi a acestui obiectiv, consumatorii de apă din Valea Jiului trebuie să ştie că sunt beneficiari direcţi ai unei ape potabile de cea mai înaltă calitate din România”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Staţia de Tratare a apei Valea de Peşti asigură alimentarea cu apă a peste 100.000 de locuitori din Uricani, Lupeni, Vulcan şi Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura