Categories: Actualitate

Ceferiştii ies, din nou, în stradă

Câteva sute de ceferişti hunedoreni, salariaţi şi pensionari, au anunţat o nouă acţiune de protest ce va avea loc mâine, în faţa Prefecturii judeţului.
Nemulţumiţi de faptul că nici acum nu şi-au recuperat drepturile băneşti sistate în 2012, pensionarii ceferişti, dar şi actuali angajaţi ai Companiei Naţionale de Căi Ferate, vor ieşi mâine în stradă. Protestatarii au anunţat că acţiunea va începe cu un marş, pe traseul Gara CFR Deva – Prefectură, după care vor picheta instituţia timp de o jumătate de oră. „Vom cere acordarea unor drepturi luate anul trecut, atât de la pensionari, cât şi de la salariaţi, drepturi precum bonuri sau prime de concediu, care trebuiau înapoiate în 2013, conform promisiunilor electorale. Salariaţii vor protesta, de asemenea, faţă de strategia de privatizare a companiilor de marfă şi călători, valoarea lor fiind subdimensionată, iar pensionarii vor cere recalcularea pensiilor şi acordarea grupelor de muncă la unele categorii, care au fost tăiate începând cu anul 2001“, a precizat Barbu Bărbulescu, unul dintre protestatari. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago