Cei mai buni elevi de liceu din municipiul Hunedoara au luat parte la o excursie didactică în oraşul Varna, din Bulgaria, în cadrul unui proiect intitulat „Pe urmele lui Ioan (Iancu) de Hunedoara”, iniţiat de administraţia locală cu scopul de a aduce în atenţia tinerei generaţii importanţa istorică a familiei Corvinilor.
Proiectul va continua
Astfel, 13 elevi de liceu au beneficiat de o excursie pe traseul uneia dintre cele mai importante campanii militare ofensive al cărei protagonist a fost Ioan (Iancu) de Hunedoara. Tinerii au primit adevărate lecţii de istorie aplicată la faţa locului, atât în Varna, destinaţia principală a deplasării, cât şi la Vidin, din partea directorului Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara, Sorin Tincu.
„În condiţiile în care manualele de istorie nu pun nici acum accentul cuvenit pe importanţa familiei Corvinilor în istoria naţională şi europeană, iar familia Corvinilor a avut ca principală reşedinţă Hunedoara, este foarte important ca generaţia tânără să afle cât mai multe informaţii despre aceasta, pentru că ei, tinerii, sunt cei care vor duce povestea mai departe. Corvinii reprezintă o parte importantă a identităţii noastre, ca hunedoreni. Pe lângă caracterul didactic, aceste deplasări pot avea ca rezultate şi viitoare cooperări cu administraţiile locale din oraşele care au ca element comun al istoriei lor familia Corvinilor”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, aflat împreună cu elevii români.
Grupul din municipiul Hunedoara a depus coroane de flori la statuia lui Ioan de Hunedoara din Varna şi a vizitat mai multe obiective istorice din oraşul bulgar, cu precădere Muzeul de Arheologie şi parcul-muzeu Vladislav Varnicek. Primarul municipiului Hunedoara a menţionat că proiectul va continua şi se va dezvolta în anii viitori.
„Anul trecut am reuşit să ducem şase elevi de liceu din municipiu pe urmele lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, la Belgrad, într-o primă etapă a proiectului. Anul acesta mă bucur că am reuşit să creştem numărul elevilor la 13, în cadrul celei de-a doua etape a acestei iniţiative. Este un proiect pe care vom încerca să-l dezvoltăm şi în anii următori”, a arătat Dan Bobouţanu.
Ioan (Iancu) de Hunedoara (1387-1456) a ocupat consecutiv funcţiile de ban de Severin (1438-1441), de voievod al Transilvaniei (1441-1446), de guvernator (1446-1453) şi de căpitan general al regatului (1453-1456).
S-a remarcat prin calităţile sale extraordinare de comandant militar. Prin acţiunile sale militare şi diplomatice, el a reuşit să oprească la mijlocul secolului al XV-lea ofensiva turcilor spre Europa Centrală şi să apere civilizaţia europeană şi statele de la nordul Dunării de cucerirea otomană. Ioan de Hunedoara a murit la 11 august 1456, de ciumă, în tabăra oastei sale de la Zemun, după ce a câştigat bătălia de la Belgrad în faţa otomanilor conduşi de Mahomed al II-lea.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…