Comunitate

Cei mai buni salvatori minieri și de suprafață din țară vor concura la INSEMEX Petroșani

Magdalena Șerban

În 14 și 15 noiembrie, cei mai buni salvatori minieri din România îşi vor da în­tâlnire la Petroşani. Aceştia vor con­cura în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Concursului Naţional de Salvare Mi­ni­e­ră şi de Suprafaţă, organizat de Aso­ciaţia Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă (ASMS) și Institutul Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani.

Nu e doar un eveniment de tradiție, ci și de mare competiție
„Sunt așteptați salvatori de la minele active de la noi, o secțiune fiind dedicată lor, dar și de la saline, rafinării, metrou sau de la termocentralele din țară. Unul dintre obiectivele de bază ale con­cur­sului este ca aceştia să dovedească faptul că pot să lucreze în echipă şi că sunt gata oricând să intervină în situaţii de­o­sebite. Astfel, le va fi testată pri­ce­perea în cazul unor intervenţii reale. De-a lungul ediţiilor, competiţia a fost di­ver­si­ficată şi este un bun prilej pentru toţi salvatorii să poată să-și măsoare pro­fe­sio­nalismul. Îmi doresc să ne întâlnim doar într-un asemenea competiţie, şi nu în evenimente reale”, a precizat dr. ing. Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani şi preşedinte de onoa­re al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă. La fel ca în cazul ediţiilor precedente, concursul va fi structurat pe două secţiuni: cea Subterană şi cea de Suprafaţă, iar participanţii vor avea de trecut mai multe probe, cu ajutorul cărora își vor putea expune înde­mâ­na­rea şi pregătirea în actul de salvare. La fiecare categorie se pune accent atât pe timpii de parcurgere a traseului, cât mai ales pe acurateţea execuţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura