Cei mai fideli colindători ai ziarului MESAGERUL HUNEDOREAN ne-au vestit ieri apropierea Naşterii Domnului
Un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” Deva au trecut ieri pragul redacţiei noastre pentru a ne vesti apropierea Naşterii Domnului. Însoţiţi de dascălii lor, micuţii au susţinut un recital de colinde tradiţionale, acompaniindu-se de clopoţei.
A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an în apropierea Crăciunului, elevii din corul şcolii devene să ne colinde. Îmbrăcaţi în haine tradiţionale, dar şi în costumul lui Moş Crăciun, cu căciuliţe roşii pe cap, şcolarii ne-au încântat cu vocile lor cristaline şi ne-au făcut pe moment să simţim miracolul şi bucuria Sărbătorilor de iarnă.
Elevii care ne-au colindat ieri sunt din clasele V-VIII, dar şi doi şcolari din clasele primare. Ei au fost instruiţi de profesoara de muzică Delia Cărpinişan. Micuţii au interpretat colindele „Vânătorii lui Crăciun”, „Moş Crăciun”, „Colinde, colinde”, „Scoală gazdă din pătuţ” şi „Am plecat să colindăm”.
Pentru astfel de momente, elevii se pregătesc din timp, împreună cu dascălii lor, iar rezultatele sunt admirabile. Scopul acestor activităţi este de a-i învăţa pe copii obiceiurile româneşti specifice sărbătorilor de iarnă, dar şi pentru a putea fi duse mai departe tradiţiile, ne-a spus profesoara Violeta Boldea, care i-a însoţit ieri pe micuţii colindători de la Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” Deva. (N.Bumbac)