Cei mai tari la lupte
Echipele de cadeţi, fete şi băieţi, de la cluburile CSS Hunedoara şi CSS Deva şi-au asigurat calificarea la turneul final al Campionatului Naţional, după ce s-au clasat pe primele două locuri la penultima etapă a fazei zonale.
CSS Hunedoara, de două ori lideră
Cele două echipe de la CSS Hunedoara, pregătite de Emil Nicoară şi Ioan Boca, au fost vedetele etapei a III-a a fazei zonale a Campionatului Naţional de Lupte pentru echipe, desfăşurate la Timişoara, la finalul săptămânii. Echipa feminină, care a concurat într-o formulă combinată cu sportive de la CSS Cluj, a acumulat 80 de puncte şi s-a clasat pe primul loc, la mare distanţă de următoarele clasate, CSS Deva (67 puncte) şi CSU Craiova (63 de puncte). Echipa masculină, formată sută la sută din luptători hunedoreni, a strâns 85 de puncte şi a devenit lideră, la cinci puncte faţă de următoarea clasată, CSS Deva (80 de puncte), şi la 26 de puncte faţă de locul III, CSS Steaua (54 de puncte). „Cel mai mult contează că ambele echipe sunt sută la sută calificate la turneul final, înainte de etapa a IV-a, ultima a fazei zonale. Din gruparea de fete, s-au remarcat surorile Simona şi Ramona Pricop, la categoriile 60 şi 65 kilograme, şi Alina Dumitru, la categoria 49 de kilograme, sportive care au ocupat locul I la categoriile lor, aducând câte 10 puncte echipei. La băieţi, au luptat foarte bine şi au urcat pe locul I Mădălin Ivan, la categoria 54 kg, Robert Schneider la categoria 69 de kg şi Beniamin Onofrei la categoria 100 kg. Suntem favoriţi la medalii şi la etapa finală, întrucât echipele din seria noastră sunt cele mai puternice din ţară”, a spus antrenorul Emil Nicoară.
CSS Deva, dublu loc doi
Şi echipele de la CSS Deva au fost pe val la competiţia în care a triumfat CSS Hunedoara, ocupând locul secund atât la feminin, cât şi la masculin. Formaţia de fete care a avut în componenţă şi sportive de la CSS Petroşani, a acumulat 67 de puncte, iar băieţii, de la Deva şi Petrila, au obţinut 80 de puncte. „Şi noi ca şi CSS Hunedoara, ne-am asigurat calificarea la turneul final înaintea ultimei etape a fazei zonale. Raul Donu (ctg. 63 kg) şi Andreea Peliancă (ctg. 52 kg) au fost pe locul I, iar Dragoş Toma (ctg. 100 kg), Liviu Prejban (ctg. 69 kg) şi Cătălina Agapciuc (ctg. 65 kg) s-au clasat pe locul doi”, au spus Cosmin Văcăraşu, Suraj Moravan şi Doru Ailincăi, antrenorii echipei devene.
Pe lângă formaţiile hunedorene, la competiţia de la Timişoara au mai participat sportivi şi sportive de la CSS Steaua Bucureşti, CSM Craiova, CSS şi CSM Tg. Mureş, CSS şi CSM Timişoara, CSS Zalău şi CSS Jimbolia. Echipele au avut câte un sportiv la fiecare din cele 10 categorii şi au primit puncte în funcţie de locurile ocupate de aceştia, respectiv 10 puncte pentru locul I, nouă pentru locul secund şi… un punct pentru locul 10.