Corviniștii au pus punct cantonamentului arădean cu un amical susținut în compania ocupantei locului 7 în ierarhia Seriei a opta, Phoenix Buziaș. „Corbii albaştri” s-au impus cu 3-0 (1-0), obţinând astfel cel mai clar succes din testele iernii, până acum.
La control
Prima ocazie a partidei de pe arena „Motorul” a aparţinut timişenilor, însă Lefter s-a descurcat excelent, într-o situaţite de „unu la unu” cu un adversar (8). Treptat, echipa noastră şi-a intrat în ritm şi a trecut la conducerea jocului şi, implicit, în avantaj, după o fază cursivă: Curtean a dat drumul unei mingi în flancul stâng, unde Pîrvulescu şi Lupu au combinat în viteză, cel din urmă a trimis cu exteriorul în marginea careului, iar de acolo, Mitran, pe fază, a făcut 1-0 (23)! Până la pauză, „corbii albaştri” au mai avut o serie de cornere, rămase însă fără rezultat, în vreme ce Pîrvulescu a trimis, din interiorul careului, spre colţul lung, dar portarul advers a respins în afară (40).
Şi actul secund a început tot cu o primă oportunitate pentru Phoenix, în urma unei acţiuni purtate în flancul drept şi a unei centrări trimise însă, cu capul, peste poartă, din zona punctului cu var (48). Corviniştii au rămas la control, cu o posesie superioară, mai ales în primele 20 de minute ale reprizei secunde, însă fără a avea ocazii importante de poartă. Chiar şi aşa, băieţii lui Florin Maxim au făcut 2-0, în urma unui corner, Elton trimiţând, simplu, cu capul în poartă, din interiorul careului (69). Peste alte 10 minute s-a făcut 3-0, după ce Hergheligiu a transformat, cu lejeritate, un penalty dictat de arbitru în urma unui fault în careu asupra lui Iacob. Cei doi au fost aproape de a colabora şi pentru golul cu numărul patru, „China” trimiţând bine în careu pentru „Herghe”, însă acesta a reluat peste poartă, deşi era liber (84). S-a încheiat 3-0, cel mai clar succes din amicalele de până acum, după o prestaţie convingătoare a echipei noastre.
Alb-albaştrii s-au întors la Hunedoara, vor avea câteva zile libere, apoi vor reveni la antrenamente. Miercuri vor susţine şi ultimul meci de verificare al iernii, împotriva celor de la CSM Reşiţa, locul de disputare urmând să fie comunicat în curând. Vă reamintim, campionatul Ligii a III-a se reia pe
11 martie, când Corvinul va juca, pe teren propriu, în compania celor de
la ACS Târgu Mureş (ora 15). (Claudiu Sav).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…