Categories: Sport

Cele două echipe hunedorene de Liga a III-a se reunesc azi

Ovidiu Mănăstire

CNS Cetate Deva şi FC Hunedoara, cele două reprezentante ale judeţului în eşalonul trei, îşi încep astăzi pregătirea pentru noul sezon. La ambele formaţii se vor produce schimbări, atât în conducere, cât şi pe banca tehnică.
Modificări în organigrama hunedorenilor
Hunedorenii şi-au amânat reunirea, care trebuia să aibă loc miercuri, pentru azi. În această săptămână au avut loc schimbări în organigrama clubului. Astfel, Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) va fi compusă din Primăria municipiului Hunedoara, Ioan Andone şi Gelu Simoc. Consiliul Director îi va avea în componenţă pe Alin Barna, în funcţia de preşedinte, acesta având rolul de a se ocupa de actele clubului şi atragerea finanţărilor, Dorin Nicşa, în funcţia de vicepreşedinte, dar cu rol executiv în cadrul clubului şi Dan Stroia, în funcţia de secretar. Tot în cadrul Consiliului Director, Ioan Petcu şi Gelu Simoc vor fi membri. Aceste decizii vor fi adoptate miercuri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Hunedoara.
Primarul Dan Bobouţanu ne-a comunicat că a semnat, vineri, ordinul de plată în valoare de 200.000 de lei, reprezentând cotizaţia Consiliului Local către clubul de fotbal din  Hunedoara, ceea ce asigură posibilitatea ca fotbalul hunedorean să meargă înainte.
Echipa se va reuni la ora 18.00, la stadionul „Michael Klein”, sub conducerea antrenorilor cu care s-a încheiat campionatul trecut, Mircea Alic jr. şi Raul Spătaru.
Schimbări doar de dragul a schimba, la Deva
Vecina hunedorenilor, gruparea din reşedinţa judeţului, se va reuni la ora 11.00, la stadionul „Cetate”. Deşi nu s-a anunţat nimic oficial, se pare că noua conducere tehnică a celor de la CNS Cetate Deva va fi compusă din Ciprian Pepenar (antrenor principal) şi Elek Szemely (antrenor secund). Asta, deşi actualul antrenor principal al echipei devene, Marius Sîrbu, mai are un an de contract şi spune că nu a primit nici o înştiinţare oficială că ar fi demis. „Eu mai am un an de contract şi nu am fost anunţat de nimeni că am fost demis. Nu văd nici un motiv legat de performanţă pentru care ar trebui să fiu înlăturat. Mi-am făcut datoria şi am înaintat un program de pregătire a echipei în această vară domnului Adrian Liga, singurul în faţa căruia răspund direct. Aştept, să văd ce se va întâmpla în continuare, să mi se comunice ceva oficial din partea celor care se autointitulează noii conducători ai clubului”, a spus Marius Sîrbu. Cei la care face referire Sîrbu sunt Daniel Simina şi Cristian Gâţ, mandataţi de noua conducere a municipiului Deva să poarte negocieri cu jucătorii şi să se ocupe de echipa alb-albastră.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • O schimbare dacă se face în bine, nu este rea, este binevenită. Deva poate mai mult și poate avea un început de campionat mult mai bun ca cel de anul trecut. Asta numai după schimbare putem vedea.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago