Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara-Deva, cu spri­jinul Con­siliului Județean Hunedoara, or­ganizează în ziua de 28 septembrie 2021, la ora 1300, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă in­titulată „Centenarul criticilor”.

Moștenire
În fața publicului vor fi prezentate per­so­na­litățile a trei mari critici literari ro­mâni care au marcat viața literară ro­mâ­nească în ultimele decenii: Ovid S. Croh­măl­ni­ceanu, Adrian Marino și Ion Negoi­țescu. Toți trei sunt născuți în anul 1921 și în acest an marcăm o sută de ani de la nașterea lor.
În continuarea pleiadei de critici și istorici literari de talia unor Garabet Ibrăi­leanu, George Călinescu, Eugen Lovi­nescu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu sau Pompiliu Constantinescu, cele trei personalități prezentate întregesc tradiția școlii românești de critică și istorie lite­rară.
Fiecare dintre cei trei a lăsat o puternică amprentă în viața literară românească, fiecare ne-a lăsat moștenire opere de importanță capitală pentru oricine do­rește să cunoască istoria literaturii ro­mâne, să aprofundeze creația unor mari scriitori români, să citească mărturii des­pre viața literară românească din pe­rioada postbelică. Astfel, „Istoria literaturii ro­mâne între cele două războaie mon­diale” a lui Ovid S. Crohmălniceanu, „Is­toria litera­turii române (1800-1945)” a lui Ion Ne­go­i­țescu sau „Biografia ideii de literatură” în șapte volume a lui Adrian Marino sunt doar trei exemple care susțin afirmația potrivit căreia moștenirea spirituală a celor trei critici și istorici lite­rari comemorați este covârșitoare.
Toți au lăsat moștenire exegeze de cri­tică și istorie literară, memorii, cores­pon­dență, texte literare, lucrări a căror stu­diere permite cunoașterea mai aprofun­dată a literaturii române.
Va fi prezentată și viața, principalele re­pere biografice ale celor trei mari veritabili umaniști români, fiecare dintre ei fiind autorul unui consistent volum de memorii: „Straja dragonilor” a lui Ion Negoițescu, „Viața unui om singur” a lui Adrian Marino și „Amintiri deghizate” a lui Ovid S. Croh­mălniceanu.
Așa cum am obișnuit participanții la ma­ni­festările noastre, la sfârșitul expunerii vor fi adresate întrebări din subiectul prezentat, cei care răspund corect fiind răsplătiți cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

Ioan Sebastian Bara, manager

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago