Centrele de cultură de la CJ Hunedoara, unificate
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a decis în şedinţa ordinară de luna trecută unificarea a două instituţii culturale care funcţionau în subordinea sa.
Este vorba despre Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, condus de cunoscuta interpretă de muzică populară Mariana Deac şi Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, manageriat de la fel de cunoscutul rapsod popular Cristian Fodor, care au fuzionat şi vor fiinţa sub o singură umbrelă, denumită Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara. Pentru încheierea formalităţilor de înfiinţare a noului centru cultural a fost împuternicit Ovidiu Olari, fost director adjunct al Ansamblului „Drăgan Muntean”.
Odată cu aprobarea unificării celor două instituţii culturale, cei doi manageri, Mariana Deac şi Cristian Fodor, au rămas fără funcţiile de conducere. Organigrama noii structuri va avea 37 de posturi, dintre care cinci vor fi de conducere, iar restul de execuţie. În expunerea de motive a proiectului se arată că fuziunea celor două instituţii s-a făcut pentru a le eficientiza activitatea şi pentru că în trecut, cele două entităţi nu colaborau suficient de bine. (N.Bumbac)
Se supara MOLOT ca i-ati stricat „jucariile”!
Cine-i mai canta „Pusca si cureaua lata…/Ce barbat am fost odata”?!