Categories: Comunitate

Centrele pentru persoanele fără adăpost, deschise în permanenţă

Natalia Bumbac

Temperaturile scăzute de afară au determinat autorităţile locale din municipiile Hunedoara şi Deva să dispună măsuri speciale pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost. În ambele localităţi adăposturile de noapte au fost deschise şi pe timpul zilei, astfel încât cetăţenii să poată apela la orice oră la serviciile oferite în aceste centre.
La Hunedoara, poate apela oricine
„Urmare a codului portocaliu de ger, Primăria municipiului Hunedoara anunţă că adăpostul de noapte aflat în administrarea instituţiei îşi deschide porţile pentru toate persoanele aflate în dificultate, care au nevoie de găzduire în această perioadă. Adăpostul are o capacitate de 50 de locuri şi este situat pe strada Rotarilor, nr. 70, în incinta fostei unităţi militare de la Hăşdat. Persoană de contact: Stoica Szilard, tel. 0728-284.407.
Persoanele găzduite aici pe perioada gerului vor primi ceai cald şi câte o gustare. De asemenea, la galeriile de artă din localitate, situate în apropierea Casei de Cultură, reprezentanţii Primăriei vor oferi, odată cu lăsarea întunericului, câte un ceai fierbinte persoanelor aflate în zonă, care au nevoie să se încălzească”, a transmis primarul Dan Bobouţanu, pe o reţea de socializare.
I-a vizitat personal
Pentru a se convinge cu propriii ochi că persoanele fără locuinţă din Deva sunt bine îngrijite, viceprimarul Răzvan Mareş a mers personal la adăpostul de noapte din municipiu. Acesta s-a aflat 24 de ore din 24 alături de cei care se ocupă de deszăpezirea arterelor rutiere din Deva, dar şi de patrulele Poliţiei locale, care au acţionat pentru identificarea şi convingerea persoanelor fără adăpost, să accepte găzduirea lor la centrul de noapte. „Am fost şi aseară (luni, 9 ianuarie) la adăpostul de noapte din municipiu. Nouă oameni fără locuinţă sunt cazaţi acolo. De asemenea, Poliţia locală încearcă să convingă şi alte persoane pe care le-a găsit pe străzi, să meargă la adăpost. Acolo li se spală hainele, pot face un duş, primesc o masă caldă. Adăpostul are, în total, 30 de locuri şi este deschis şi ziua”, a afirmat Răzvan Mareş. Acesta a mai spus că singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească persoanele care apelează la serviciile adăpostului este să nu fie în stare de ebrietate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago